Dan Udrea   Halep s-a retras din infern,  nu din tenis
Simona Halep (foto: Imago)

Dan Udrea Halep s-a retras din infern, nu din tenis

  • Pe cât de mare a fost Halep, pe atât de urâți au fost ultimii ei ani: de la suspendare până la această retragere obscură.

Simona Halep s-a retras din tenis. Știrea zilei de marți ar trebui să sune: abia acum a anunțat Halep că s-a retras. Fiindcă de retras, ea s-a retras cu adevărat acum 2 ani și jumătate.

După ce a revenit în urma suspendării de dopaj, Halep n-a mai jucat tenis. Ci tenisul doar a chinuit-o, într-o încercare a ei de a lăsa o ultimă imagine care să șteargă scandalul în care fusese implicată.

Halep ne spune că se simte eliberată. E de înțeles

Ce a fost în ultimele luni n-a mai fost tenis real. A fost ca în visele pe care fiecare dintre noi le mai avem și în care atunci când vrem să fugim după cineva sau ceva, nu reușim să o facem pentru că ne mișcăm doar în reluare.

„N-am plâns când am ținut discursul, ceea ce m-a surprins. În plus, mă simt eliberată”, a spus Halep marți.

Până și acest discurs arată că, de fapt, momentul retragerii a fost mult mai în trecut. Când nu-ți dau lacrimile fiindcă renunți la o parte din viața ta și când te simți ușurat că s-a terminat, înseamnă că retragerea a fost din infern, nu din tenis.

Simona Halep a fost atât de mare, încât România n-ar fi meritat-o

Halep nu a fost mare. Halep a fost uriașă. A fost numărul 1 într-un sport în care concurența e fantastică, doar fotbalul e deasupra la acest capitol.

A fost numărul 1 peste 60 de săptămâni, performanță care o plasează în top 10 sportive all-time în tenis.

Simona a atins un nivel pe care România nu l-ar fi meritat , raportat la ce și cum știe să ajute tinerii să facă sport. Dar Halep a reușit, pentru că există atâta talent în gena României, încât de nicăieri ne trezim, din când în când, cu nume precum Diana Mocanu, Cristina Neagu, Simona Halep, David Popovici.

Halep a fost imensă ca sportivă, dar a fost și depistată pozitiv și chiar suspendată pentru dopaj. Contaminată involuntar, spuneti-i cum vreți, dar a fost suspendată. Iar această pată rămâne și o va urmări mult timp. Ca în cazul Adi Mutu, care trage după el și în ziua de azi bolovanii pe care scrie „greșelile trecutului”.

Ce doare însă în aceste momente nu e că Halep nu mai joacă, fiindcă retragerea de facto se produsese de mult, ci că renunțarea ei seamănă cu a unui sportiv mediocru.

Când ai fost deasupra lumii, când ai avut România la picioare ani la rând, când toți copiii se visau Simona Halep, n-ai voie să te retragi într-o obscuritate.

Retragere Gică Hagi vs retragere Simona Halep

Comparați retragerea lui Hagi cu cea a Simonei Halep. Gică a făcut-o pe un stadion cu peste 60.000 de spectatori, cu vedete venite din toată lumea și cu Holograf cântând „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Gala a avut loc când încă Hagi juca pentru Galatasaray, dar spusese adio echipei naționale.

Chiar și momentul anunțului că nu va mai juca în națională, produs în iulie 2000, a fost emoționant: cu un discurs al lui Gică înecat în lacrimi. Pentru că pierdea ceva ce îl făcea fericit.

Halep ne-a zis că s-a simțit eliberată! Păcat că o imensă jucătoare, cum poate nu vom mai avea vreodată în tenis, are parte de o ieșire din scenă atât de tristă și lipsită de anvergură.

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
20:15
Ratează „dubla” cu Lyon! Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Citește mai mult
Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea + situația lui Florin Tănase
Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
19:54
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
17:54
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal
18:43

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
18:04
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali
Superliga
16:29

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal
Campionate
10:14

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga
Superliga
09:44