- Dinamo - Universitatea Craiova 0-2. Sorin Cârțu (69 de ani), președintele de onoare al oltenilor, a declarat că echipa sa se află într-o poziție excelentă pentru lupta la titlu.
După victoria cu Dinamo, Universitatea Craiova se află pe locul secund, cu 36 de puncte, la trei lungimi față de liderul FCSB
Dinamo - U Craiova 2-0. Cârțu: „Puteam fi pe primul loc. Ne lipsesc două puncte de la partida cu FCSB”
„Băieții ne-au făcut o bucurie mare, în zi de sărbătoare. Sunt trei puncte care ne fac să respirăm bine, e mult până la «decizia finală».
Aveam nevoie de aceste puncte și în contextul în care avem o deplasare la Cluj. Mergem cu un alt moral
Am avut un meci pe care l-am controlat, deși prima repriză a fost mai lentă. Repriza a doua a fost una mult mai agresivă din partea noastră, am fost mai eficienți.
Am avut și alte situații să facem un rezultat și mai bun, dar 2-0 înseamnă trei puncte”, a spus Cârțu, după meci.
Oficialul oltenilor e încă afectat de meciul FCSB, 0-0, când echipa sa a ratat o ocazie uriașă de gol la ultima fază:
Puteam fi pe primul loc, ne lipsesc acele două puncte de la partida cu FCSB de la sfârșitul campionatului regulat, atunci când s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu arbitrajul. Era și o altă situație dacă bara lui Mora de la partida cu FCSB intra în poartă și era gol. Sorin Cârțu
Cârțu este optimist pentru restul sezonului.
„Regret că atunci când a început play-off-ul spuneam de o medie de două puncte pe joc. Trebuia să dau un «target» mai mare..
Mai sunt încă cinci meciuri, returul va fi mult mai agresiv, meciurile vor fi contondente și se pot întâmpla multe.
La momentul acesta putem spune că noi trei suntem privilegiați: FCSB, CFR și noi”, a concluzionat Cârțu
VIDEO. Golul lui Alex Mitriță
Clasamentul în play-off
Loc | Echipa | Meciuri | Puncte |
---|---|---|---|
1 | FCSB | 5 | 39 |
2 | U Craiova | 5 | 36 |
3 | CFR | 5 | 34 |
4 | U Cluj | 5 | 32 |
5 | Dinamo | 5 | 29 |
6 | Rapid | 5 | 28 |