„Sper ca știrea să fie inventată”. Reacție vehementă din partea PNL după anunțul Federației maghiare de fotbal

„Sper ca știrea să fie inventată”. Reacție vehementă din partea PNL după anunțul Federației maghiare de fotbal

​Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, fost ministru al Sportului, a comentat într-o postare pe Facebook anunţul Asociaţiei maghiare de fotbal (MLSZ) privind introducerea de bannere care să înfăţişeze o hartă a Ungariei istorice la meciurile echipei naţionale, afirmând că politica nu are ce să caute în sport, motiv pentru care speră că ştirea potrivit căreia UEFA ar fi fost de acord ca Ungaria să folosească la fotbal „un drapel cu însemne revizioniste” să fie inventată sau lansată artificial de nişte minţi înflăcărate. El îşi exprimă speranţa ca UEFA să nu accepte aşa ceva.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNLFoto: AGERPRES

>> FRF și prima reacție după ce simbolul „Ungariei Mari” ar putea fi folosit la meciurile maghiarilor

„Am spus de foarte multe ori: politica nu are ce să caute în sport. Sper de aceea că ştirea pe care am văzut-o în seara asta, cum că UEFA ar fi fost de acord ca Ungaria să folosească la fotbal un drapel cu însemne revizioniste, să fie o ştire inventată.

Sau cel mult o informaţie lansată artificial de nişte minţi înflăcărate. Până vine un punct de vedere oficial de la forul european, mă rezum să subliniez că un asemenea eveniment ar fi un precedent periculos.

Ar veni în contradicţie cu toate principiile care guvernează sportul. Nu ar face decât să sufle în pânze extremiştilor care pescuiesc oricum mereu în vremuri tulburi, ca cele de azi”, a scris Stroe marţi seară, pe Facebook.

El subliniază că se aşteaptă ca UEFA să nu accepte aşa ceva, „să nu dea oxigen unor teorii revizioniste, să nu permită intoxicarea fotbalului de către interese şi mize politice”.

„Până la clarificarea poziţiei UEFA, recomand tuturor să fie reţinuţi în a prelua sau comenta ceva ce ar putea fi o poveste ruptă de realitate. Este un context în care sunt aruncate multe „fitile” de acest fel, tocmai de către cei care vor tensiune, dezbinare şi o slăbire a societăţilor noastre”, afirmă Ionuţ Stroe.

Asociaţia maghiară de fotbal (MLSZ) a aprobat introducerea de bannere care să înfăţişeze o hartă a Ungariei istorice la meciurile echipei naţionale. Potrivit unui comunicat publicat marţi pe site-ul său, MLSZ a solicitat o poziţie clară din partea Uniunii Europene (UEFA) şi a grupului său antidiscriminare (FARE) cu privire la problema autorizării afişării simbolului istoric.

„În ceea ce priveşte permiterea afişării simbolului istoric, MLSZ a solicitat o poziţie clară de la UEFA şi FARE. Acceptând argumentul MLSZ, cele două organizaţii au recunoscut că doar culorile hărţii istorice a Ungariei şi ale blazonului Árpád nu constituie un comportament rasist, dar acest lucru nu se aplică simbolurilor şi inscripţiilor suplimentare plasate pe drapele, precum şi scandărilor fanilor.

Ca urmare a negocierilor, federaţia va permite introducerea în stadion a bannerelor care simbolizează respectul pentru Ungaria istorică şi solidaritatea cu suporterii de peste graniţă”, se precizează în comunicat, care a relevat că sunt necesare patru condiţii: poate reprezenta doar harta Ungariei istorice, fără alt simbol sau inscripţie, doar culorile roşu, alb şi verde pot fi pe drapel, simbolul trebuie prezentat - în modul obişnuit - datorită conţinutului şi controlului de prevenire a incendiilor, iar simbolul din stadion nu trebuie să împiedice suporterii să urmărească meciul netulburaţi.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Să vă fie rușine!”  Care a fost dialogul dintre   Șumudică și Charalambous , imediat după ce s-a terminat Rapid - FCSB 1-2
Superliga
10:52
„Să vă fie rușine!” Care a fost dialogul dintre Șumudică și Charalambous, imediat după ce s-a terminat Rapid - FCSB 1-2
Citește mai mult
„Să vă fie rușine!” Care a fost dialogul dintre Șumudică și Charalambous , imediat după ce s-a terminat Rapid - FCSB 1-2
Mihai Leu, la Terapie Intensivă  Fostul mare pugilist a fost   transportat de urgență   la un spital din București
Box
09:07

Cornel Dinu, GHEPARDUL care are insomnii  Interviu   spectaculos  cu unicul Mister, printre amintiri, medicamente și somnifere
Special
09:00

Chivu i-a cucerit  Presa din Italia,   uluită  de profesionalismul antrenorului român: „A pregătit perfect meciul cu Lazio”
Campionate
11:17

Știri ultima oră
17:39
Dorinel, metode-șoc la Sepsi După ce a preluat echipa, Munteanu l-a anunțat pe preparatorul fizic că nu mai are cu ce să se ocupe. A refuzat și ajutorul tehnologiei
Dorinel, metode-șoc la Sepsi  După ce a preluat echipa, Munteanu l-a anunțat pe preparatorul fizic că nu mai are cu ce să se ocupe . A refuzat și ajutorul tehnologiei
16:42
„Jucătorii au votat să fiu demis!” Dorinel Munteanu, dezvăluiri uluitoare despre haosul de la Sepsi: „Asta e marea bubă a fotbalului nostru”
„Jucătorii au votat să fiu demis!” Dorinel Munteanu, dezvăluiri uluitoare despre haosul de la Sepsi : „Asta e marea bubă a fotbalului nostru”
16:27
De ce nu i-a plăcut Lucescu Fost jucător al lui Dinamo Kiev, amintiri cu antrenorul » Ce se întâmpla după cantonamente, ce exemplu îi dădea
De ce nu i-a plăcut Lucescu Fost jucător al lui Dinamo Kiev, amintiri cu antrenorul » Ce se întâmpla după cantonamente, ce exemplu îi dădea
16:36
Înlocuitorul lui Dorinel Sepsi a găsit antrenor, după ce l-a demis pe Munteanu
Înlocuitorul lui Dorinel  Sepsi a găsit antrenor , după ce l-a demis pe Munteanu
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio
Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV
Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur
Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao
Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man
CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești
Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?
Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil
Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David
Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere
Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare
Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Top stiri din sport
„Meritam să câștigăm”  Cristi Chivu și-a lăudat echipa, după Lazio - Parma 2-2: „Mă bucur că am văzut   o echipă furioasă  în vestiar”
Campionate
11:06

CFR Cluj are un nou obiectiv  Damjan Djokovic,   resemnat  după remiza cu Dinamo: „Șansele la titlu s-au micșorat când am pierdut cu FCSB”
Superliga
10:37

„Să primeze sportul, nu alegerile!”  „Câinii”,   foarte deranjați  că FCSB - Dinamo se joacă luni, din cauza prezidențialelor: „Mi se pare o prostie”
Superliga
10:28

Sepsi a rămas fără antrenor   Clubul a anunțat oficial   rezilierea contractului  cu Dorinel Munteanu
Superliga
28.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
29.04

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %
Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?