Buna dispozitie si optimismul domina vestiarul CFR-ului inainte de importantul meci cu Bordeaux. Iuliu Muresan si Arpad Paszkany ii vor vizita pe jucatori in cantonament pentru a le comunica primele pe care le-ar castiga in cazul unei victorii astazi. "Batem cu 2-0 si il las pe Tony sa ma tunda", a spus presedintele Muresan.
"Ce s-a intamplat in tur a fost o greseala, i se putea intampla oricui. Dar pana la urma, putea si Cadu sa plaseze mingea in vinclu, sa nu am totusi nicio sansa", a glumit Stancioiu pe seama autogolului din Franta. "Eu am uitat de ceea ce s-a intamplat in retur. Singurul jucator de care imi este frica e Gourcuff", a declarat Cadu. "Acum cinci ani jucam in Liga a treia, la Sovata, iar acum sunt la un pas de optimile Ligii Campionilor", se minuneaza Gabi Muresan.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro