Steaua a fost amendata de cate UEFA cu 50.000 de euro pentru incidentele care au avut loc in timpul partidei cu FC Ujpest, contand pentru turul doi preliminar al Europa League. Forul european a pedepsit formatia bucuresteana pentru intrarea unui suporter pe terenul de joc.
Disputa dintre Steaua si Ujpest a fost una marcata de incidente in care au fost implicati suporterii ambelor echipe. Astfel, sustinatorii maghiari au avut mai multe lupte cu fortele de ordine pe durata celor 90 de minute, in timp ce suporterii bucuresteni au afisat un banner ofensator la adresa maghiarilor. De asemenea, partida a fost intrerupta pret de cateva zeci de secunde dupa ce un spectator a intrat pe terenul de joc.
Toate acestea au fost consemnate in raportul de joc, iar UEFA a luat decizia de a amenda clubul organizator, Steaua Bucuresti, cu 50.000 de euro.
Demn de mentionat este faptul ca aceasta este cea mai mare amenda pe care o primeste o echipa de fotbal din Liga 1 in cupele europene.
"Asta e acum, ce sa facem? Niciodata nu am primit asa o amenda. Normal e sa plateasca cine greseste, asa e in viata! Cei care gresesc zic ca Steaua sunt ei si eu sa plec. Unul e prost, care plateste! Prostul e si injurat pe deasupra! Important e sa nu dam de alte belele mai mari. Nici nu cred ca e ceva mai grav decat acel banner", a declarat Gigi Becali la gsptv.
Partida Ujpest - Steaua, contand pentru turul doi preliminar al Europa League, va avea loc, joi, de la ora 20:45, pe stadionul Szusza Ferenc din Budapesta. In partida tur echipa pregatita de Cristiano Bergodi a castigat cu 2-0.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro