Thomas Meunier, fundașul dreapta al echipei Paris Saint-Germain, a declarat că îi pare foarte rău că l-a accidentat pe conaționalul Eden Hazard în timpul meciului cu Real Madrid, de marți, scor 2-2, scrie Mediafax.
Meunier spune că regretă ceea ce s-a întâmplat și că Hazard ar fi ultima persoană pe care și-ar dori să o accidenteze.
"Îmi pare foarte rău. Am încercat să îl contactez imediat după meci, dar nu am reușit. Doi sau trei colegi mi-au spus că are piciorul foarte inflamat. Nu știu cât de grav este. Sper că nu va fi. Nu intenționez niciodată să rănesc alți jucători, iar Eden ar fi ultimul pe care mi-aș dori să-l accidentez", a declarat Meunier, într-un interviu acordat Derniere Heure.
În minutul 67 al confruntării dintre Real Madrid și Paris Saint-Germain, Eden Hazard a încasat o lovitură de la Thomas Meunier, iar fotbalistul lui Real Madrid a părăsit terenul, după ce a acuzat dureri majore și a fost sprijinit de staff-ul medical.
Clubul Real Madrid a emis un comunicat, miercuri, în care a transmis că Eden Hazard a suferit o leziune la nivelul piciorului drept. Potrivit As, accidentarea nu este una gravă, belgianul urmând să absenteze aproximativ 10 zile.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro