Presa din Spania a publicat, miercuri, o veste teribila pentru FC Barcelona: Tito Vilanova, antrenorul principal, este suspect de cancer. Problema nu este una noua pentru tehnicianul spaniol - Vilanova a avut dificultati si anul trecut, pe cand era asistentul lui Pep Guardiola.
UPDATE 2: Medicii sunt optimisti, lui Vilanova i-a fost descoperit un ganglion de doi centimetri in locul unde i-a fost extirpata tumora anul trecut. Va fi supus unei operatii joi, iar daca nu vor apararea complicatii, Tito isi va putea petrece Craciunul in familie. Tehnicianul ar putea reveni la antrenamentele echipei in aproximativ o luna.
UPDATE: Operatia lui Tito a fost programata pentru joi. De pregatirea Barcelonei se va ocupa Jordi Roura, omul de incredere al lui Vilanova. In perioada lui Pep Guardiola, Roura era omul care se ocupa de studierea adversarilor.
Conform jurnalistilor iberici, medicii l-ar fi informat pe Tito ca i-a aparut o noua tumoare pe glanda parotida, dupa ce antrenorul a fost operat pentru acelasi lucru si anul trecut.
Imediat dupa aflarea vestii, FC Barcelona a anulat toate actiunile programate miercuri (n.r. 19 decembrie).
"Masa de Craciun cu reprezentantii presei a fost din pacate anulata. Intalnirea cu presedintele Sandro Rossel nu va mai avea loc. Vom emite un comunicat de presa in acest sens in cel mai rapid timp cu putinta", se precizeaza pe site-ul oficial al catalanilor.
Gazetarii iberici vorbesc despre o imineta operatie pentru Vilanova, aceasta fiind urmata de sedinte de radioterapie si chimioterapie. In aceste conditii, Tito nu se va mai putea ocupa de pregatirea echipei, iar oficialii Barcelonei trebuie sa gasesca un antrenor in cel mai scurt timp.
Nascut pe 17 septembrie 1968, Tito Vilanova a preluat conducerea tehnica a echipei FC Barcelona in vara anului 2012. Catalanii sunt pe primul loc in clasamentul din Primera Division (cu 9 avans fata de Atletico Madrid si 13 fata de Real Madrid), in timp ce in Champions League s-au calificat in "optimile" competitiei.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro