Publicat:
04.06
- Pe 19 mai anul acesta, meciul Dnipro - Shakhtar a durat 4 ore și 27 de minute pentru că jucătorii au intrat pe teren, au jucat, s-au adăposit din cauza alarmelor, iar au jucat, din nou au intrat în adăpost și tot așa.
- Unii dintre arbitri refuză să mai facă deplasări pentru că le e teamă că vor fi luați de pe stradă pentru mobilizare.
- Ales președinte al federației în ianuarie 2024, legendarul Andriy Shevchenko vrea să lichideze corupția chemând arbitrii și nu doar pe ei la testul poligraf.
- Echipele cumpără, când au bani, căci în general nu au, plase anti-drone, spune Taras Hordiyenko, director tehnic la Karpaty, dar nu pentru ele, ci pentru soldați.
Războiul nu distruge fotbalul, dar poate să radă cluburile. De pildă, FC Mariupol, aflat în sud-estul țării, regiunea cea mai afectată de luptele împotriva rușilor și sub controlul forțelor invadatoare, a fost închis.
Alte echipe au fost obligate să se mute în alte orașe. Shakhtar, campioana ultimilor doi ani, știa deja din 2014 cum e să aibă altă casă, după ce Donetsk și Donbas au fost ocupate de separatiștii pro-ruși, apoi anexate de Kremlin, în 2022.
Și mintal fac greu față
Mircea Lucescu era încă antrenorul „minerilor” când au fost forțați să părăsească Donbas Arena. S-au mutat la Liov, ulterior la Kiev, unde au și acum baza de pregătire. Joacă pe teren propriu și în capitală, și la Liov. De altfel, la Kiev și în jurul Kievului s-au strâns mai multe formații.
„Toți suferim. Doi ani în asemenea condiții e cumplit. Un impact asupra stabilității psihice. Mintal, e foarte dificil să supraviețuiești, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună”, mărturisea recent Serhiy Palkin, directorul general al lui Shakhtar, la CNN.
Toți au străbătut țara, sute, uneori 1.000 de kilometri, numai cu autocarul. Aviația civilă e la sol din 24 februarie 2022, prima zi de război.
Dnipro a revenit acasă, aproape de front
O altă echipă de mare tradiție, Dnipro, a evoluat după începutul conflictului la Uzhgorod, în Transcarpatia, lângă granițele cu Slovacia și Ungaria.
Din septembrie 2023, s-a întors în orașul său, chiar dacă e la doar 85 de kilometri nord de Zaporozhye, aproape de linia frontului.
„Cei de la Dnipro nu au mai avut resurse să rămână la Uzhgorod. Au revenit acasă chiar și cu riscuri”, a spus agentul Arcadie Zaporojanu pentru GOLAZO.ro. „În cazul în care conducerea militară a regiunii decide că se poate juca, atunci se joacă”.
Dar partidele lui Dnipro se pot întrerupe oricând din cauza alarmelor antiaeriene. Nu doar meciurile.
La sfârșitul lui aprilie, jucătorii au coborât în adăpost auzind sirena în noaptea dinaintea duelului cu Dinamo Kiev. Dimineața, ședința tehnică a fost oprită și ea. Altă alarmă. În timpul jocului, încă una. Așa poate arăta pregătirea unei echipe. Și meciul. „Cea mai lungă întâlnire a durat peste șase ore”, și-a amintit Zaporojanu.
Pe 19 mai, Dnipro - Shakhtar a fost suspendat de patru ori. Patru alarme, două în prima repriză, două după pauză. Un joc de 4 ore și 27 de minute în loc de 90 de minute!
Nu mai există confruntări în nocturnă, seara târziu, pentru ca nimeni să nu încalce interdicția de a ieși noaptea din casă. Între 00:00 și 05:00, nu ai voie să fii pe stradă, potrivit legii marțiale.
Spectatorii au revenit în tribunele arenelor, dar puțini deocamdată. Sute, maximum câteva mii: cluburile-gazdă trebuie să le asigure tuturor refugii la o eventuală alarmă.
Cum combate corupția Shevchenko
În ianuarie 2024, Andriy Shevchenko, 47 de ani, fostul mare atacant al Milanului și al naționalei Ucrainei, a devenit președintele federației. A schimbat multe, imediat. A numit-o pe Kateryna Monzul (ex-„central”) director al Comisiei de Arbitri în locul italianului Luciano Lucci. Și i-a dat lui Andriy Davydenko putere totală ca șef al departamentului de integritate.
Davydenko și Monzul supraveghează cu atenție noul test. Poligraf! Shevchenko a uimit fotbalul european când a anunțat că arbitrii ucraineni, dar nu numai ei, și jucători, și antrenori, și conducători, pot fi supuși detectorului de minciuni.
„Poligraful e o ocazie de a înțelege cu care arbitri putem colabora și cu care nu. Plecăm de la o foaie albă”, afirma Shevchenko pentru The Athletic. Mai mulți „centrali” ar fi fost testați până acum. Niciunul n-ar fi picat examenul.
Ce aranjamente se făceau
Nu mai voia să vadă repetat un dosar precum cel din 2018, când 35 de cluburi au fost acuzate de participare la blaturi. Cinci grupuri infracționale aranjau partidele, au fost suspectate 328 de persoane și 57 de meciuri. Cei care trucau jocurile în Ucraina câștigau în jur de 4 milioane de euro la casele de pariuri din Asia.
În aprilie 2024, un individ le-a oferit bani unor jucători de la Minai (Dmitry Nemchaninov și Evgeniy Skiba) pentru a ceda meciul cu Dinamo Kiev. Presa locală a scris că ei au refuzat și au anunțat propriul club. Pe teren, Dinamo a câștigat, 3-1, iar Nemchaninov și-a dat autogol.
Dar nu s-a dovedit vinovăția lor, nici un eventual blat.
În mai 2024, în liga a doua, portarul, antrenorul și directorul echipei Kremin au fost chemați la poligraf după ce au apărut speculații legate de eșecul cu Metalist, 1-2. Și ei au trecut testul.
Arbitri reținuți de patrulele de mobilizare! Au cerut să nu mai fie delegați
Fotbalul ucrainean mai are o durere de cap apăsătoare. Pentru a scăpa jucătorii de mobilizare, Ministerul Tineretului și Sportului a declarat cluburile (nu pe toate deocamdată, încă analizează unele cereri) drept esențiale, critice pentru funcționarea economiei și destinderea populației într-o perioadă specială. Statut care le permite păstrarea a minimum 50% dintre angajați.
Federația (UAF) e și ea organizație critică, inclusiv cei care lucrează la birourile forului, însă nu și arbitrii, considerați antreprenori individuali și colaboratori ai UAF. Teoretic, ei ar putea fi luați în armată. De curând, au fost câteva cazuri de „centrali” reținuți de patrulele militare de mobilizare. Au fost însă ulterior eliberați.
Totuși, aceștia sunt înspăimântați. În ultimele etape, forul de la Kiev a primit mai multe scrisori de la arbitri care nu mai voiau să fie delegați la meciuri!
„Nu avem suficienți oameni să lupte. Mulți au fugit, unii s-au înecat în Tisa. Cum să-ți abandonezi țara? N-aș pleca nici dacă nenorocitul de rus ar intra în capitală. Deși am 84 de ani, pot trage cu pușca” Yozhef Sabo, fost jucător și antrenor ucrainean, declarație pentru presa locală
Karpaty, faliment în pandemie. A promovat în război: „Rusia e stat terorist”
La Liov, am vrut să vedem un club local și să vorbim cu jucători și oficiali. Am ales Karpaty. Fondat în 1963, în urmă cu 61 de ani, a trecut prin vremuri delicate în trecutul recent.
În pandemie, în 2020, a dat faliment, echipa fiind exclusă din Premier League, prima divizie ucraineană. Reorganizată, echipa a revenit în liga a treia, a promovat în 2022 în divizia secundă, iar în această primăvară s-a întors în prima ligă. Cu Myron Markevych (73 de ani) pe bancă, faimos tehnician ucrainean, un rival feroce al lui Mircea Lucescu nu demult, când antrena la Metalist și Dnipro.
Imagini din „Ukraina”, arena lui Karpaty
Am ajuns la ora 10 dimineața la stadionul „Ukraina”, nu departe de zona centrală a orașului. O arenă bătrână, inaugurată în 1963, cu 28.000 de locuri.
Inițial, ni s-a permis să intrăm doar cinci minute în „Ukraina”. Pe un banner afișat în spatele unei porți scria „Rusia e stat terorist”.
Despre Lucescu: „Mare antrenor, însă foarte dur la pregătire”
Am ieșit în fața arenei. Stabiliserăm o întâlnire cu directorul tehnic al clubului, Taras Hordiyenko, la 11:30, dar mai era timp. Cum prima echipă avea meci în deplasare în acea zi, am rămas acolo, aflând că formația secundă are antrenament.
Am intrat în vorbă cu Denys Kozhanov, fost atacant intrat în istoria lui Karpaty pentru golurile sale. Acum e secund la Karpaty 2. Nu a uitat că, la începutul carierei de jucător, la Shakhtar, l-a descoperit pe Mircea Lucescu. „Mare antrenor, însă foarte dur la pregătire”, a spus el. Nu a prins totuși echipa la Shakhtar și a plecat, s-a transferat.
La Karpaty, și-a făcut un nume. Când intri spre vestiarul gazdelor, te întâmpină o pictură murală cu Denys Kozhanov. „Atât de important a fost Denys la acest club”, ne-a făcut cu ochiul un tânăr din stafful tehnic. Tânărul e Marian, fiul lui Bogdan Strontsitsky, un deceniu goalkeeperul lui Karpaty între 1992 și 2002.
„În Ucraina, să-ți pierzi jobul nu înseamnă nimic. Îți poți pierde viața!”
A apărut în fața arenei și Artur Iliukhyn, fundaș dreapta la Karpaty 2. „Războiul ne face atât de mult rău. Vezi știrile, afli că a mai murit cineva și plângi, e teribil. Fotbalul e o șansă de bucurie în această situație sumbră”, a afirmat puștiul de 18 ani.
Vorbeam de oameni care își pierd serviciul și el a zâmbit amar: „În Ucraina, să-ți pierzi jobul nu înseamnă nimic. Îți poți pierde viața!”.
Tatăl său, în vârstă de 40 de ani, a luptat și el în război. „A fost șase luni pe front. Bunica s-a îmbolnăvit grav și tata s-a întors acasă să aibă grijă de ea”.
Am fost o jumătate de oră cu Artur și colegii săi la antrenament. Până la teren, au mers cinci minute, trecând și printr-un câmp plin cu păpădie. Dar gazonul pe care aleargă e aproape perfect. Prima echipă se pregătește la centrul sportiv Bartacha, în afara orașului.
INTERVIU „Am fost în Polonia și am adus plase anti-drone pentru băieții de pe front”
Ne-am întors la stadion pentru întâlnirea cu directorul tehnic al clubului, Taras Hordiyenko. Ne aștepta la intrare.
Cum e Ucraina acum? Cum s-a schimbat ea după război?
Țara e în război, iar asta spune totul. Oricine face ceva ar trebui să se gândească la ce se întâmplă pe front, de ce au nevoie băieții noștri din armată pentru a apăra țara. Le mulțumim pentru că ne putem continua activitatea, dar în același timp fiecare ar trebui să reflecteze la ce poate face pentru a-i ajuta pe cei care ne apără. Aceasta e marea problemă. Aici suntem poate destul de departe de front, dar și noi simțim rachetele din când în când, alarmele. Chiar dacă războiul e la distanță, trăim aceste experiențe, aceste sentimente în orașul nostru.
„Nu mai avem venituri din vânzarea biletelor, marketingul și sponsorizările au fost afectate”
Cum s-a schimbat fotbalul în ultimii doi ani?
S-a schimbat mult. În primele luni, toate competițiile s-au oprit, apoi campionatul s-a reluat și am încheiat deja al doilea sezon în timp de război. În mod cert, e diferit, avem protocolul de siguranță, reguli de siguranță, ceea ce înseamnă că meciurile sunt întrerupte în cazul alarmelor, jucătorii și toți cei de pe stadion merg în adăposturi. În primul sezon și jumătate din al doilea nu am avut spectatori deloc, acum există un număr limitat de fani, depinzând de posibilitatea de a le oferi un refugiu în stadion sau în împrejurimile arenei.
V-au rămas 30% de spectatori?
Nu sunt 30%...
Depinde de numărul de locuri din adăposturi?
Exact, depinde de capacitatea adăposturilor în interiorul sau în apropierea stadionului, pentru ca oamenii să se refugieze acolo la alarmele antiaeriene. Despre situația financiară… e cu totul altceva față de cum era în trecut, nu mai avem venituri din vânzarea biletelor, marketingul și sponsorizările au fost afectate față de perioada de dinaintea războiului, șanse aproape nule de a transfera jucători din afara Ucrainei, pentru că toți jucătorii noștri sunt bărbați între 18 și 60 de ani, iar trecerea frontierei e interzisă, fiind permisă doar cu excepții speciale ale autorităților. Cluburile se bazează în principal pe Ucraina, mai mult decât era înaintea războiului, depind mai mult de capacitatea financiară a patronilor.
„Avem o generație foarte bună la Euro”
Ce perspective sunt?
Aceasta e realitatea. Realitatea e că multe cluburi din estul țării, în zonele luptelor, ale suferinței, au dispărut, altora li se permite doar să rămână oficial în competiții, cu posibilitatea de a reveni după sfârșitul războiului, multe cluburi nu funcționează acum… Aceasta e imaginea fotbalului ucrainean momentan. Norocul nostru e că avem o generație foarte bună de tineri jucători care evoluează în străinătate, naționala și-a atins scopul, de a se califica la turneul final al Campionatului European, care va începe în curând și unde vom întâlni România. Dar, ca orice activitate, e afectată de război.
Karpaty tocmai s-a întors în prima ligă a Ucrainei.
E întotdeauna bine. Noi nu o considerăm însă senzațională, e ceva la care ne așteptam, pentru care am muncit, e rezultatul muncii antrenorilor noștri, a managerilor, sigur a jucătorilor… Suntem acolo! Cu siguranță, concurența va fi mult mai dură, dar e Premier League.
Ce ne puteți spune despre antrenorul dumneavoastră, Myron Markevych? Și ce ne puteți spune despre Mircea Lucescu, care a antrenat multă vreme în Ucraina, la Shakhtar și Dinamo Kiev?
Myron Markevych e unul dintre antrenorii legendari ai Ucrainei, e localnic (n.r. are 73 de ani și s-a născut în regiunea Liov), dar a avut performanțe cu alte cluburi, Metalist și Dnipro…
Atunci a intervenit cel care are grijă de gazonul terenului principal. Ne-a anunțat că ar trebui să ne mutăm pentru continuarea discuției, programase aspersoarele și urmau să pornească. „Ne-a spus că vom fi udați în curând dacă nu ne mutăm”, s-a amuzat directorul tehnic al lui Karpaty.
Taras Hordiyenko și-a continuat ideea câțiva metri mai departe, tot pe iarbă.
„Mircea Lucescu nu mai are nevoie de cuvinte, e foarte cunoscut”
Puteți relua...
Myron Markevych a atins finala Europa League cu Dnipro, la fel, a avut performanțe bune la Metalist, a lucrat mult timp și aici, în Liov. O persoană foarte respectată în fotbalul ucrainean, a pregătit și echipa națională în trecut. Sigur, a avut impact asupra posibilității de a transfera jucători, pentru că acestora le place să aibă un antrenor în care au încredere, știindu-i nivelul. A fost una dintre cele mai importante componente ale promovării noastre în Premier League.
Și Mircea Lucescu?
Cred că nu mai are nevoie de nicio prezentare în Ucraina. A fost atât de mult timp la Shakhtar (n.r. 12 ani, între 2004 și 2016), mai puțin, dar a fost și la Dinamo, cele două cluburi de top ucrainene, o asemenea persoană nu mai are nevoie de cuvinte, e foarte cunoscută… Ce aș mai putea spune, ce aș mai putea adăuga la aceste fapte deja știute?
„Aceste plase le permit băieților să se protejeze de dronele inamice”
Aveți un mesaj la final?
Doar un lucru aș vrea să mai adaug pentru a înțelege ce se întâmplă în Ucraina. Întorcându-mă la începutul discuției noastre, fiecare chiar trebuie să facă tot ce poate în situația noastră. Eu sunt directorul unui club de fotbal. De curând, am fost în Polonia și am adus un autobuz cu plase anti-drone (n.r. soluția ucrainenilor de protecție împotriva dronelor), ceea ce nu are legătură deloc cu fotbalul. Aceste plase au fost trimise în estul țării pentru a le permite băieților să protejeze tehnica militară, să se protejeze pe ei de dronele inamice. Sper și folosesc această ocazie să transmit tuturor care văd, care ascultă ce spun, că fiecare ajutor oferit Ucrainei, material, financiar, în orice domeniu e foarte apreciat și e necesar.
La câteva secunde după ce am încheiat discuția, aspersoarele s-au declanșat și ne-au prins la mijloc. Am plecat stropiți de la stadion.
.jpeg)
