Oleh Luzhnyi, câștigător cu Arsenal al Premier League și al Cupei Angliei, susține că, deși își dorea să se întoarcă în Marea Britanie pentru a antrena, va rămâne în Ucraina, țara natală, pentru a o apăra după ce a fost invadată de Rusia.
Oleh Luzhnyi a transmis un mesaj pentru Sky Sports prin intermediul WhatsApp, susținând că nu se poate întoarce în Anglia pentru a antrena, dat fiind faptul că Ucraina, țara sa, are nevoie de el.
"Situația este groaznică în Ucraina. Vreau să vin în Anglia pentru a antrena, dar înainte de orice, voi sta aici și voi lupta pentru oamenii mei, pentru țară și pentru democrație.
Cu toți sperăm ca acest război să se încheie în curând pentru că se pierd familii și vieți. O țară a fost invadată și distrusă. Toate acestea pentru ce? Ne vom uni pentru a opri aceste crime" - Oleh Luzhnyi.
Oleh Luzhnyi are 60 de apariții pentru naționala Ucrainei și a jucat timp de patru ani pentru Arsenal, câștigand Premier League și Cupa Angliei cu aceștia.
După finalizarea carierei de jucător, Luzhnyi a fost de două ori antrenor secund la Dinamo Kiev, cât și interimar pentru câteva etape.
Luzhnyi is one of Ukraine's most decorated football players, being part of Arsenal's double-winning season in 2002, lifting the Premier League and FA Cup https://t.co/GZjqhxYjS4
— Sky News (@SkyNews) February 27, 2022
Citește și:
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro