Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, consideră încă un vis pentru clubul său calificarea în premieră în finala Champions League, după victoria obţinută, miercuri, la Paris, cu PSG, în meciul tur al semifinalelor competiţiei, informează News.ro.
"Trebuie să fii agresiv împotriva acestor vedete, nu ai de ales, altfel este prea greu. În a doua repriză, fiind mai agresivi, am găsit soluţii. Jucătorii au fost calmi după victorie, fără emoţii inutile, orice se poate întâmpla în manşa a doua.
Ne vom confrunta cu Crystal Palace în campionat înainte de a juca din nou cu PSG. Nu am pierdut mingea în prima repriză, dar nu am fost suficient de agresivi cu mingea, a fost mai bine în a doua repriză. Şi de aceea am jucat mai bine, datorită agresivităţii noastre cu şi fără minge.
În tur, când pierzi, este foarte complicat. Am vorbit despre identitatea noastră, lucruri mărunte. Am fost în orice caz foarte agresivi fără minge, am jucat mereu mai sus. Şi dacă ne apărăm bine, atacăm mai bine. Totul este conectat.
Sperăm că ne putem face jocul în retur. Ştiu că nu este uşor, jucăm împotriva unei echipe care a marcat patru goluri la Barcelona, trei la Munchen. Au jucători de calitate. Când începi acest gen de meci, îţi iei repere, eşti atent, ai presiunea finalei. Dar trebuie să o accepţi. Dacă pierdem, pierdem. Dar trebuie să ne facem jocul. Felicit modul în care echipa s-a adaptat. Nu este niciodată uşor să revii aşa când nu joci bine. PSG poate schimba strategia, jucătorii. Odată ce se apropie de suprafaţa noastră, simţim că pot fi foarte buni. Dar jucătorii mei ştiu ce să facă.
Ar fi un vis pentru club să ajungă la finală. Dar întrebarea este dacă vom putea face ceea ce am făcut 65 de minute. Dacă jucăm cu mentalitatea noastră, nu vom avea nicio problemă", a declarat Guardiola, în conferinţa de presă organizată după meci, potrivit lefigaro.fr.
Manchester City a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa PSG, în prima manşă a semifinalelor Champions League. Partida retur va avea loc la 4 mai.
Au marcat: Marquinhos '15 / De Bruyne '64, Mahrez '71.
Idrissa Gueye (PSG) a fost eliminat, în minutul 77, cu cartonaş roşu direct, pentru un fault dur asupra lui Gundogan.
Marți seara, în cealaltă semifinală, Real Madrid a reușit doar o remiză, 1-1, pe teren propriu, contra celor de la Chelsea. Returul acestei întâlniri va fi la 5 mai.
Finala este programată la 29 mai, la Istanbul, pe Stadionul Olimpic Ataturk.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro