VIDEO Australian Open: Rafael Nadal, în semifinale la Melbourne - Duel al generațiilor cu Stefanos Tsitsipas

VIDEO Australian Open: Rafael Nadal, în semifinale la Melbourne - Duel al generațiilor cu Stefanos Tsitsipas

Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele de la Australian Open fără să piardă macăr un set, ibericul trecând în sferturi de Frances Tiafoe, scor 6-3, 6-4, 6-2. În penultimul act al primului Grand Slam al anului, Rafa va da peste Stefanos Tsitsipas, cel care a produs marea surpriză după ce l-a eliminat pe Roger Federer.

Rafael NadalFoto: ausopen.com

Ceea ce se anunța un meci strâns a fost o dispută care a curs spre un deznodământ evident, victoria lui Nadal. Spaniolul a servit foarte bine, a avut în forehandul său o armă letală pentru defensiva lui Frances, în timp ce deplasarea a fost la un nivel foarte ridicat.

Rafa a forțat în debuturile de seturi, acolo unde a reușit să câștige de fiecare dată contra serviciului. De aici, lucrurile au fost mult mai simple: numărul doi mondial a presat cu serviciul, a anulat cele două șanse de break avute de american și a continuat să deschidă fantastic unghiurile cu forehandul.

Exploziv în execuții și cu victorii mari la acest turneu (Kevin Anderson, Andreas Seppi, Grigor Dimitrov), Frances nu a avut timpul necesar pentru a-și prezenta jocul ofensiv. Nadal l-a presat pe cât posibil, l-a făcut să lovească mult cu backhandul, să fie în multe situații în spatele baselineului (pentru a nu avea poziția ideală pentru a ataca) și să fie transformat într-o victimă sigură.

După un meci de o oră și 47 de minute (6-3, 6-4, 6-2), Nadal a obținut calificarea în semifinalele de la Australian Open (este pentru a șasea oară când ibericul atinge penultima fază a competiției de la Melbourne). Într-o singură situație Rafa a cedat în semifinale: contra lui Jo-Wilfried Tsonga în 2008.

De știut: Este a 30-a semifinală de Grand Slam în care ibericul se califică în carieră.

Nadal a disputat patru finale la Antipozi, însă are un singur titlul în CV (după finala cu Roger Federer din 2009). Rafa a pierdut alte trei finale: cu Novak Djokovic (2012), Stanislas Wawrinka (2014) și Roger Federer (2017).

Australian Open este singurul turneu de Grand Slam la care ibericul nu are "dublură" (n.r. l-a câștigat o singură dată). Are 11 trofee la Roland Garros, trei la US Open și două la Wimbledon.

Cifrele lui Rafael Nadal în meciul cu Frances Tiafoe:

Ași: 11

Duble greșeli: 0

Puncte câștigate cu primul serviciu: 84% (48/57)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 60% (12/20)

Puncte de break câștigate: 50% (4/8)

Puncte câștigate la fileu: 82% (9/11)

Lovituri câștigătoare: 29 (24 ale lui Tiafoe)

Erori neforțate: 23 (34 ale lui Tiafoe)

Total puncte câștigate: 88 (61 ale lui Tiafoe)

Cel mai rapid serviciu: 203 km/h (206 al lui Tiafoe)

Media vitezei pe primul serviciu: 183 km/h (186 la Tiafoe)

Media vitezei pe al doilea serviciu: 156 km/h (150 la Tiafoe).

Mai sunt de disputat în sferturi:

Novak Djokovic (1) vs Kei Nishikori (8)

Milos Raonic (16) vs Lucas Pouille (28)

Semifinale:

Rafael Nadal (2) vs Stefanos Tsitsipas (14).

Aici poți urmări un rezumat al partidei dintre Rafael Nadal și Frances Tiafoe:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
FCSB PESTE TOT!  Nu există   clasament relevant  în acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Superliga
11:19
FCSB PESTE TOT! Nu există clasament relevantîn acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Citește mai mult
FCSB PESTE TOT! Nu există clasament relevant în acest sezon în care campioana en-titre să nu fie pe primul loc
Stadionul „Papa Francisc”  Noua arenă a clubului de suflet al Papei va purta numele   Suveranului Pontif
Campionate
12:41

Boicot în Serie A  Italienii au reprogramat meciurile amânate după decesul Papei »   Lazio refuză să joace  cu echipa lui Șucu
Campionate
10:46

Minunea în halate   Ce nebunie! Primul trofeu după 92 de ani și   o sărbătoare bizară.    De ce au venit fotbaliștii în halate pe teren
Campionate
12:02

Știri ultima oră
17:02
Ce șanse are Rațiu? De ce fundașului român i-ar fi aproape imposibil să joace la Barcelona
Ce șanse are Rațiu? De ce fundașului român i-ar fi aproape imposibil să joace la Barcelona
21:27
Stanciu, ce GOLAZO! VIDEO: Bijuterie reușită de fotbalistul român contra formației lui Cristiano Ronaldo
 Stanciu, ce GOLAZO! VIDEO: Bijuterie reușită de fotbalistul român contra formației lui  Cristiano Ronaldo
22:34
„Îmi place fotbalul românesc” Xhuliano Skuka, atacantul care a lucrat cu Boloni la Metz și acum joacă la Poli Iași, laudă Liga 1
„Îmi place  fotbalul românesc” Xhuliano Skuka, atacantul care a lucrat cu Boloni la Metz și acum joacă la Poli Iași, laudă Liga 1
22:44
„Știe că trișează!” Martina Navratilova, revolată după ce transgenderii au fost acceptați în proba feminină la maratonul din Boston
„Știe că trișează!” Martina Navratilova, revolată după ce transgenderii au fost acceptați în proba feminină la maratonul din Boston
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?
Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta
Fraierul Șucu sau fraieri  suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?

Cătălin Tolontan: Fraierul Șucu sau fraieri suntem noi?
Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul

Cristian Geambașu: Cum te ajută Europa League să câștigi campionatul
Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff

Dan Udrea: Fotbalul lui Sabău și sacul lui Șucu, de care râdea marele Cruyff
Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc
Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki
Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Top stiri din sport
„Chiricheș să fie în națională!”  Îl avertizează pe   Lucescu:  „Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Superliga
10:14
„Chiricheș să fie în națională!” Îl avertizează pe Lucescu:„Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Citește mai mult
„Chiricheș să fie în națională!” Îl avertizează pe Lucescu: „Ar fi o greșeală să nu fie în lotul României”
Gol de excepție    VIDEO  Alex Mitriță,   execuție perfectă  în derby-ul cu Dinamo!
Superliga
21.04
Gol de excepție VIDEO Alex Mitriță, execuție perfectăîn derby-ul cu Dinamo!
Citește mai mult
Gol de excepție VIDEO Alex Mitriță, execuție perfectă în derby-ul cu Dinamo!
Răpus de blestemul Ramsey?  Celebritățile mureau când dădea gol! Ce s-a întâmplat înainte de   decesul lui Papa Francisc
Diverse

Cu ochii pe Europa League  FCSB poate primi un   ajutor uriaș în Liga Campionilor!  Totul depinde de câștigătoarea EL

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
22.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa