VIDEO Australian Open: Roger Federer, în turul doi fără nicio emoție - Toate pânzele sus

Cu o celebră în CV tocmai la Australian Open (l-a eliminat în turul doi pe Novak Djokovic la ediția din 2017), Denis Istomin (99 ATP) a sperat într-o nouă zi de grație, însă nu a fost loc de surprize pe Rod Laver Arena. Roger Federer a "plutit" punct cu punct spre o victorie meritată, conturată în aproape două ore , scor 6-3, 6-4, 6-4, succes care îl poartă în turul doi de la Melbourne (acolo unde îl va întâlni pe Daniel Evans - 190 ATP).

Roger Federer, la AOFoto: ausopen.com

Denis a încercat pe cât posibil încă din debutul partidei să nu-i ofere lui Roger ritm, conștient fiind de faptul că dacă elvețianul își găsește rapid reperele va fi aproape imposibil să emită pretenții în disputa de pe Rod Laver Arena.

Elvețianul nu s-a lăsat invitat prea mult în ofensivă, iar la a doua încercare s-a impus contra serviciului (3-1). Denis a făcut față în special grație serviciului, însă în momentul în care această armă nu a funcționat, jocul ofensiv al lui Roger a dat roade instantaneu.

După doar 22 de minute, Federer se desprinsese deja la 5-2, trecând în dreptul lui 14 lovituri câștigătoare.

Fără să dea senzația că forțează în vreun fel, "Expresul de Basel" a închis primul set după 27 de minute, scor 6-3. Istomin a fost fără răspuns în mare parte din manșă, Federer având în tolbă prea multe lovituri decisive (forehand aspru, cu adâncime, backhand care a desenat foarte bine unghiuri minunate, slice care l-a incomodat pe adversar și scurte care pot apărea oricând în montajele tv): 6-3, după 27 de minute.

Setul al doilea a adus o adevărată bijuterie în al treilea game: Istomin l-a atacat pe Roger în cross, iar din deplasare și dintr-o poziție incomodă elvețianul a inventat un rever care a pus mingea în teren - atingere fină demnă de o lovitură magistrală din snooker.

Cu toate că s-a apropiat în statistică de adversarul său, Istomin nu a putut împiedica nici pierderea setului al doilea (6-4), un singur break făcând diferența: 15-13 pentru Federer la lovituri câștigătoare, 9-8 Istomin la erori neforțate, 33-29 pentru elvețian la numărul total de puncte câștigate.

Fragilul echilibru s-a rupt în game-ul cu numărul cinci din setul al treilea: Roger este inspirat la retur, nu îi dă timp sub nicio formă adversarului, iar reduta lui Istomin cedează încă o dată sub presiunea campionului elvețian.

Fără să fie nevoit să acceseze nivelul de avarie pe final de meci, Roger a păstrat foarte bine avantajul break-ului, a servit impecabil și a închis meciul după o oră și 57 de minute (6-3, 6-4, 6-4). De menționat: Federer nu a fost obligat să apere nici măcar o minge de break...

Cifrele lui Federer la meciul cu Istomin:

Ași: 14

Duble greșeli: 2

Puncte câștigate cu primul serviciu: 83% (38/46)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 67% (24/36)

Puncte de break câștigate: 33% (3/9)

Puncte câștigate la fileu: 77% (23/30)

Lovituri câștigătoare: 52 (22 Istomin)

Erori neforțate: 30 (21 Istomin)

Cel mai rapid serviciu: 202 km/h

Total puncte câștigate: 100 (81 Istomin).

Aici poți vedea un rezumat al partidei Federer vs Istomin:

Aici poți citi o amplă prezentare a turneului Australian Open.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 