Manchester City a fost învinsă cu 3-1 de Liverpool, pe Anfield, iar Pep Guardiola consideră că echipa sa a fost dezavantajată de arbitraj. Tehnicianul campioanei a avut o criză de nervi pe final de meci, după o fază controversată, în urma căreia "cetățenii" au cerut penalty pentru un henț comis de Alexander Arnold.
Pep Guardiola nu a avut liniște pe Anfield. Antrenorul "cetățenilor" a fost scos din minți de arbitraj, răbufnind pe final de meci, când o minge trimisă de Sterling l-a atins pe mână pe Alexander Arnold, dar echipa sa nu a primit penalty.
Tehnicianul lui Manchester City a protestat vehement după această fază. El a mers la arbitrul de rezervă și i-a reproșat că este al doilea penalty pe care formația să nu îl primește. Mai întâi, înainte ca Liverpool să deschidă scorul prin Fabinho (6'), oaspeții mai solicitaseră o lovitură de la 11 metri, tot pentru un henț în careu al lui Alexander Arnold.
Liverpool s-a impus cu 3-1, grație golurilor marcate de Fabinho 6', Salah 13' și Mane 51'. Pentru Manchester City a punctat Bernardo Silva 78'. "Cormoranii" ocupă primul loc în Premier League, la o distanță de nouă puncte față de trupa lui Pep Guardiola, care se găsește pe poziția a patra.Pep Guardiola is not happy \uD83D\uDE21
— Sky Sports Premier League (@SkySportsPL) November 10, 2019
\uD83D\uDCFA Watch live now on Sky Sports PL or follow here: https://t.co/tIbipDtyYB pic.twitter.com/QBF18Z29mv
La finalul partidei, Pep Guardiola a mers și i-a strâns mâna centralului Michael Oliver, spunându-i "Mulțumesc foarte mult!".
În ciuda rezultatului nefavorabil, Guardiola nu le reproșează nimic elevilor săi, fiind de părere că au jucat incredibil și au arătat că ei sunt campionii.Thank you so much \uD83D\uDE02\uD83D\uDE02\uD83D\uDE02#PepGuardiola pic.twitter.com/7HpW8ZPZ2F
— Kokoro Nakamura (@kokoro_nakamura) November 11, 2019
"Azi am arătat că noi suntem campionii. Am jucat incredibil, sunt mai mândru ca niciodată de elevii mei. Suntem cei mai puternici din Europa și sunt foarte mândru. Am jucat atât de bine. Întrebați arbitrii despre fazele de penalty, nu mă întrebați pe mine. Întrebați-i pe cei de la VAR, nu pe mine, eu vreau să vorbesc despre performanța echipei.
Au fost fantastici jucătorii. Am pierdut pentru că ei au marcat de 3 ori, iar noi o dată. Sunt multe lucruri de discutat. Am luat două goluri din primele două șuturi pe poartă. Meciul a semănat cu cel din Champions League, când s-a întâmplat la fel. E important să creștem ca echipă, ca organizație. Mergem acasă și nu putem avea niciun regret, în momentul în care am jucat cum am jucat. Am arătat în repetate rânduri că suntem campioni, vom încerca să recuperăm. În fotbal, nu câștigi întotdeauna.
Sunt foarte mândru că echipa mea a jucat așa pe Anfield. Nu știu dacă vom recupera, nu sunt un magician, nu pot ghici viitorul. În niciun caz nu am fost sarcastic cu arbitrii, i-am felicitat. Am fost foarte politicos, aici nu poți spune nimic", a declarat Pep Guardiola, pentru Sky Sports, potrivit Digi Sport.
Rezultatele înregistrate în etapa a 12-a din Premier League:
Liverpool - Manchester City 3-1
Manchester Utd - Brighton 3-1
Wolves - Aston Villa 2-1
Leicester - Arsenal 2-0
Burnley - West Ham 3-0
Newcastle - Bournemouth 2-1
Southampton - Everton 1-2
Tottenham - Sheffield Utd 1-1
Chelsea - Crystal Palace 2-0
Norwich - Watford 0-2
Clasament:
1. Liverpool 34 puncte
2. Leicester 26
3. Chelsea 26
4. Manchester City 25
5. Sheffield 17
6. Arsenal 17
7. Manchester United 16
8. Wolves 16
9. Bournemouth 16
10. Burnley 15
11. Brighton 15
12. Crystal Palace 15
13. Newcastle 15
14. Tottenham 14
15. Everton 14
16. West Ham 13
17. Aston Villa 11
18. Watford 8
19. Southampton 8
20. Norwich 7
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro