Arsenal și Tottenham au oferit un meci spectaculos în etapa a 4-a din Premier League. Cele două formații au terminat la egalitate, scor 2-2, după ce finalista Ligii Campionilor a condus cu 2-0. Elevii lui Unai Emery au revenit şi au marcat golul egalizator în minutul 71.
Eriksen a deschis scorul pentru Spurs în minutul 10, iar Kane a majorat avantajul în minutul 40, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri. Gazdele au redus din diferență în prelungirile primei reprize, prin Lacazette, iar după pauză au reușit egalarea. Aubameyang (71') a deviat în poartă o pasă excelentă a lui Guendouzi şi a stabilit scorul final.
Vezi aici golurile partidei Arsenal vs Tottenham.
În urma acestui rezultat, Arsenal a urcat pe locul 5, cu 7 puncte, la 5 lungimi de liderul Liverpool, în timp ce Tottenham e pe poziția a 9-a, cu 5 puncte.
În etapa următoare, Arsenal se va deplasa pe terenul lui Watford, ultima din Premier League după primele patru etape. Tottenahm va primi vizita celor de la Crystal Palace.
Clasament:
1. Liverpool (12:3) 12 puncte
2. Manchester City (14:3) 10
3. Leicester (6:3) 8
4. Crystal Palace (3:2) 7
5. Arsenal (6:6) 7
6. Everton (4:4) 7 etc.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro