Real Madrid a fost învinsă, marţi, cu scorul de 1-0 (1-0), de Tottenham, într-un meci amical desfăşurat la Munchen, în cadrul Audi Cup, informează News.ro.
HotNews.roFoto: Hotnews
Harry Kane a marcat golul vicecampioanei Europei, în minutul 22. Tottenham a dominat şi mai putea marca, dar Keylor Navas a apărat foarte bine.
Echipa lui Zinedine Zidane a înregistrat o remiză, scor 2-2 cu Arsenal Londra (madrilenii au câştigat la penaltiuri) şi a pierdut cu 1-3, cu Bayern Munchen, şi cu 3-7, cu Atletico Madrid, în meciurile amicale din această vară.
Madrilenii mai joacă partide de pregătire cu Salzburg, la 7 august, şi cu Roma, la 11 august, înaintea debutului în LaLiga, în 17 august, în deplasare, cu Celta Vigo.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro