Cuvantul pe care Sir Alex Ferguson l-a accentuat dupa meci a fost "spulberat". Ultima data cand Manchester United a fost umilita atat de tare de catre Manchester City a fost in septembrie 1989 cand au pierdut cu 5-1, iar atunci Ferguson a mers acasa si a stat ore intregi cu capul ingropat sub o perna, scrieThe Guardian. Infrangerea cu 6-1 l-a afectat insa si mai tare. "Nu pot sa cred. Este cea mai proasta zi. Este cel mai prost rezultat inregistrat vreodata de mine", a declarat managerul diavolilor rosii.
United nu a mai pierdut asa drastic acasa din 1926. "Chiar ca jucator nu cred ca am pierdut vreodata cu 6-1 Este o dezamagire incredibila...", a spus Sir Alex Ferguson citat de The Guardian.
Mancini a incercat sa ramana modest dupa victoria extraordinara obtinuta chiar pe terenul marii rivale si a spus ca nu este cel mai mare succes din cariera sa si, desi este un rezultat mare, "in cele din urma sunt doar trei puncte luate si nu sase". Antrenorul italian a laudat si echipa adversa pentru mentalitate si performantele inregistarte spunand ca este convins ca jucatorii de la United isi vor reveni repede fiindca este vorba doar de un un joc "si ei stiu ca pana la urma sunt doar 3 puncte pierdute".
Manchester City a demolat pe United, chiar pe "Old Trafford", in derby-ul campionatului englez. "Cetatenii" antrenati de Roberto Mancini s-au impus cu 6-1 si ocupa primul loc in clasamentul Premier League.Din minutul 47, United a evoluat cu un om mai putin (Evans eliminat).
Manchester United - Manchester City 1-6
(Fletcher 81 - Balotelli 22, 60, Aguero 67, Dzeko 90, 90+4, Silva 90+1)
Manchester United 1-6 Manchester City Highlightsde fastestgoals
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro