Tottenham Hotspur a învins-o pe Manchester City, duminică, pe teren propriu, scor 2-0, într-un meci contând pentru runda cu numărul 25 din Premier League. Echipa lui Jose Mourinho a urcat pe locul cinci, în timp ce formația lui Pep Guardiola rămâne pe poziția secundă, la 22 de puncte de Liverpool, scrie Mediafax.
Manchester City a avut posibilitatea deschiderii scorului în minutul 39, când Aurier l-a faultat în careu pe Aguero, iar arbitrul partidei a dictat penalty. Ilkay Gundogan a ratat lovitura de pedeapsă, portarul Hugo Lloris respingând șutul, astfel că scorul pauzei a fost 0-0.
Din minutul 60, Manchester City a evoluat în inferioritate numerică, după ce fundașul ucrainean Oleksandr Zinchenko a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Trei minute mai târziu, Tottenham a deschis scorul prin debutantul Steven Bergwijn. Olandezul, transferat în această iarnă de londonezi, a punctat cu un șut de la marginea careului, după o preluare excelentă pe piept.
Scorul final, 2-0 pentru echipa condusă de Mourinho, a fost stabilit de Heung-Min Son, în minutul 71. Fotbalistul din Coreea de Sud l-a învins pe portarul Ederson, în urma unei pase decisive a lui Ndombele.
Tottenham a urcat pe locul cinci în Premier League, cu 37 de puncte acumulate în primele 25 de runde. De partea cealaltă, Manchester City se menține pe poziția secundă, cu 51 de puncte, la 22 de lungimi de liderul Liverpool.
Rezumatul meciului Tottenham vs Manchester City.
Celelalte meciuri din Premier League, disputate sâmbătă şi duminică, s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Leicester City - Chelsea Londra 2-2
Au marcat: Barnes (54), Chilwell (64), respectiv Rudiger (46, 71).
Crystal Palace - Sheffield United 0-1
A marcat: Guaita (59 - autogol).
FC Liverpool - Southampton 4-0
Au marcat: Oxlade-Chamberlain (47), Henderson (60), Salah (72, 90).
West Ham United - Brighton 3-3
Au marcat: Diop (30), Snodgrass (45, 57), respectiv Ogbonna (47 - autogol), P. Gross (75), Murray (79).
Newcastle United - Norwich City 0-0
Watford - Everton 2-3
Au marcat: Masina (10), Pereyra (42), respectiv Mina (45+1, 45+4), Walcott (90).
Bournemouth - Aston Villa 2-1
Au marcat: Billing (37), Aké (44), respectiv Mbwana (70).
Manchester United - Wolverhampton 0-0
Burnley - Arsenal Londra 0-0
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro