VIDEO WTA Praga: Mihaela Buzărnescu, învinsă în a doua finală WTA a carierei - Petra Kvitova, la al treilea trofeu în acest an

VIDEO WTA Praga: Mihaela Buzărnescu, învinsă în a doua finală WTA a carierei - Petra Kvitova, la al treilea trofeu în acest an

Nici a doua oară nu a fost cu noroc pentru Mihaela Buzărnescu (37 WTA), jucătoarea noastră fiind învinsă în finala turneului International de la Praga. Petra Kvitova (10 WTA) a câștigat duelul stangacelor, după două ore și 16 de minute de joc: scor 4-6, 6-2, 6-3. Mihaela a avut o revenire incredibilă în primul set al finalei, după ce a fost condusă cu 3-0 și 4-1, însă experiența Petrei și-a spus cuvântul în următoarele două manșe. Dubla campioană de la Wimbledon a condus cu 4-1 în seturile doi și trei, iar a șaptea favorită a competiției din Cehia nu a mai avut puterea să revină. Kvitova a fost tot mai agresivă, a greșit mult mai puțin față de primul act, trecându-și in palmares al treilea titlul din acest an și al 23-lea din carieră.

HotNews.roFoto: Hotnews

Petra a avut un start lansat, lovind agresiv și căutând să închidă rapid punctele. După numai nouă minute de joc, tabela arăta 3-0 în favoarea cehoaicei, singurele două puncte câştigate de Buzărnescu pe serviciul campioanei de la Wimbledon fiind duble greşeli.

Mihaela a punctat pentru prima dată pe tabelă în game-ul al patrulea, după ce a salvat și o minge de break. Kvitova a rămas în continuare jucătoarea cu inițiativă, serviciul fiind extrem de eficient în punctele decisive. S-a făcut 4-1 pentru favorita gazdelor, dar a urmat apoi o revenire incredibilă a româncei. Buzarnescu a reușit o serie de cinci game-uri consecutive, profitând și de numeroasele erori neforțate ale Petrei (a comis 24 de erori neforțate în primul set). Favorita numărul 7 a turneului de la Praga a închis prima manșă după 50 de minute de joc, cu un game alb (scor 6-4).

Petra Kvitova a început excelent și setul al doilea, a întrerupt seria câștigătoare a româncei și și-a adjudecat primele trei game-uri ale manșei, repetând scenariul din primul act. Buzarnescu a făcut 3-1, însă jucătoarea din Cehia a rămas concentrată, a mai făcut un break și a dus scorul la 5-1 în favoarea sa. După un game extrem de lung, de peste opt minute, Buzărnescu s-a impus pentru prima dată pe serviciul adversarei în setul al doilea, după ce a ratat șase mingi de break.

Mihaela nu a mai avut însă puterea să revină, și-a cedat serviciul, iar setul a trecut în contul Petrei (scor 6-2), care a greșit mult mai puțin (doar șase greșeli neforțate față de 24 în primul set) și s-a aflat în permanență la conducerea punctelor. În setul al doilea, ambele jucătoare au avut număr egal de lovituri câştigătoare şi erori neforţate (9/6).

Începutul setului decisv a fost unul extrem de echilibrat, ambele jucătoare mergând cap la cap cu serviciul și alternând la conducerea punctelor. Momentul cheie s-a produs la scorul de 2-1 pentru Kvitova, când Buzarnescu și-a pierdut serviciul, după ce reușise să salveze două mingi de break. Până la final, niciuna dintre cele două jucătoare nu și-a mai cedat serviciul, setul revenindu-i cehoaicei cu 6-3.

Pentru prezența în finala de la Praga, Mihaela Buzărnescu va primi un cec în valoare de 21.400 de dolari și 180 de puncte în clasamentul WTA de simplu. Începând de luni, Buzărnescu va fi a doua româncă în clasamentul WTA, urcând până pe locul 32 (cea mai bună clasare a carierei).

Prima finală WTA din cariera Mihaelei Buzărnescu a avut loc tot în acest an, la Hobart. Jucatoarea noastră a fost învinsă de belgianca Elise Mertens, scor 1-6, 6-4, 3-6.

Mihaela Buzărnescu, a șaptea favorită a turneului din Cehia, a avut un parcurs excelent în drumul său spre finală, pierzând doar un set. Românca le-a învins pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 63 WTA), scor 6-1, 7-5, Antonia Lottner (Germania, 158 WTA), scor 6-0, 7-6(7), Kristyna Pliskova (Cehia, 74 WTA), scor 6-2, 6-3, și pe Camila Giorgi (Italia, 58 WTA), scor 4-6, 6-3, 7-5.

Pentru Mihaela Buzărnescu urmează un nou meci de foc, cu Maria Sharapova, în primul tur al turneului "Premier Mandatory" de la Madrid.

Petra Kvitova, principala favorită a turneului după retragerea Karolinei Pliskova, le-a mai învins la Praga pe Tereza Smitkova (Cehia, 227 WTA), Natalia Vikhlyantseva (Rusia, 83 WTA), Katerina Siniakova (Cehia, 51 WTA) și Shuai Zhang (China, 31 WTA).

Pentru succesul de la Praga, Petra Kvitova va fi recompensată cu 43.000 de dolari şi 280 de puncte WTA. Cehoaica se află la al treilea trofeu cucerit în acest an, după cele de la Sankt Petersburg și Doha.

La Praga, Buzărnescu a evoluat şi în finala de dublu, chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani. Românca şi colega sa, Ligia Marozava (Belarus), au fost învinse, vineri, de cuplul Nicole Melichar/Kveta Peschke (SUA/Cehia, cap de serie numărul 3), scor 6-4, 6-2.

Rezumatul partidei Mihaela Buzărnescu vs Petra Kvitova:

Petra Kvitova și trofeul de la Praga:

Statistica meciului Buzărnescu vs Kvitova:

Ași: 1-4

Duble greșeli: 4-7

Lovituri câștigătoare: 19-26

Erori neforțate: 24-37

Puncte câștigate cu primul serviciu: 65% (42/65) - 64% (47/73)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 32% (8/25) - 53% (16/30)

Puncte de break salvate: 58% (7/12) - 75% (9/12)

Puncte de break câștigate: 25% (3/12) - 42% (5/12)

Total puncte câștigate: 47% (90/193) - 53% (103/193)

Durata partidei: 2h 16min.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi