VIDEO WTA St. ​Petersburg: Julia Goerges, eliminată de Vera Zvonareva; Donna Vekic, în sferturi (Lovitura și rezultatele zilei)

​Vera Zvonareva (97 WTA), fostă ocupantă a locului 2 mondial în octombrie 2010, a eliminat-o pe Julia Goerges (16 WTA, favorită nr. 5)în optimile turneului WTA de la St. Petersburg după un meci de două ore. Rusoaica a fost condusă cu set și break, însă a revenit spectaculos, s-a impus cu 4-6, 6-4, 6-4, și s-a calificat în sferturile competiției, fază în care merge și Donna Vekic.

HotNews.roFoto: Hotnews

Goerges a câștigat primul set al partidei după ce a făcut singurul break la scorul de 1-1 (game în care Zvonareva a reușit lovitura zilei, ajungând la o scurtă cu mult efect), a condus cu 2-0 în setul secund, însă rusoaica a revenit spectaculos și s-a impus în cele din urmă. Setul decisiv a fost unul echilibrat, fiecare jucătoare a reușit să "spargă" serviciul adversarei, însă Vera a fost cea care s-a aflat mereu la conducere și a făcut break-ul decisiv în chiar ultimul game al partidei.

Lovitura zilei la St. Petersburg:

Pentru un loc în semifinalele competiției, Vera Zvonareva se va confrunta cu Daria Kasatkina (Maria Sharapova a abandonat turneul din cauza unei accidentări la umărul drept). Meciul din sferturi va fi prima confruntare directă dintre cele două rusoaice.

Vera Zvonareva s-a impus în 2018 în proba de dublu de la St. Petersburg, alături de Timea Bacsinszky. Anul acesta, cele două au fost eliminate încă din primul tur de perechea Anna Kalinskaya/Viktoria Kuzmova (Rusia/Slovacia).

Donna Vekic s-a calificat în sferturi după ce a câștigat, scor 6-4, 6-3, în fața rusoaicei Veronika Kudermetova. Croata o va întâlni în turul următor pe Petra Kvitova, favorita competiției și deținătoarea trofeului.

Rezultatele înregistrate miercuri la St. Petersburg:

Ekaterina Alexandrova vs Katie Boulter 7-5, 4-6, 6-1

Petra Kvitova vs Victoria Azarenka 6-2, 7-6(3)

Vera Zvonareva vs Julia Goerges 4-6, 6-4, 6-4

Donna Vekic vs Veronika Kudermetova 6-4, 6-3

Se cunosc deja următoarele partide din sferturi:

Petra Kvitova (1) vs Donna Vekic (8)

Daria Kasatkina (3) vs Vera Zvonareva

Turneul de la St. Petersburg face parte din categoria "Premier", se dispută pe hard indoor în perioada 28 ianuarie - 3 februarie, iar premiile totale sunt în valoare de $823.000. Competiția se află la cea de-a patra ediție. Cine a câștigat turneul de-a lungul timpului: 2016 - Roberta Vinci, 2017 - Kristina Mladenovic, 2018 - Petra Kvitova.

Rezumatul partidei dintre Vera Zvonareva și Julia Goerges:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Ronaldo vorbește singur    VIDEO     Reacția lui Cristiano  a devenit virală după eliminarea din Liga Campionilor Asiei
Liga Campionilor
12:11

Citește mai mult

Lamine Yamal, despre dopaj  Nu a rostit niciun cuvânt, dar   imaginea postată e grăitoare
Liga Campionilor
10:10

Kounde si Lautaro, out!  Cât vor lipsi titularii incontestabili de la Barcelona și Inter în acest   final de sezon crucial
Liga Campionilor
10:45

Nicușor Dan vs. Crin Antonescu  Scandal la a treia   dezbatere prezidențială  pe tema sportului! Un al treilea candidat s-a ridicat pentru a-i opri! Cui i-a tăiat Mihai Gâdea microfonul
Diverse
30.04

Știri ultima oră
12:59
Un debutant la Derby de România Kyros Vassaras, încă o delegare surprinzătoare: a ales la FCSB - Dinamo un central care acum 3 ani era la Liga 3 și la fotbal feminin

13:22
„Dinamo nu poate să îmi ofere mai mult” Selmani a dat cărțile pe față: „Am avut oferte de la alte echipe din România, dar le-am refuzat”

Peste Messi și Ronaldo! Cifrele lui Lamine Yamal la 17 ani, mult peste ale celor doi coloși la aceeași vârstă!
Peste Messi și Ronaldo! Cifrele lui Lamine Yamal la 17 ani, mult peste ale celor doi coloși la aceeași vârstă!
12:11
Ronaldo vorbește singur VIDEO Reacția lui Cristiano a devenit virală după eliminarea din Liga Campionilor Asiei
Ronaldo vorbește singur VIDEO   Reacția lui Cristiano a devenit virală după eliminarea din Liga Campionilor Asiei
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Na că politicienilor le pasă de sport

Cristian Geambașu: Na că politicienilor le pasă de sport

Sunt jucătorii lui Sepsi niște nesimțiți?

Remus Răureanu: Sunt jucătorii lui Sepsi niște nesimțiți?

Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni

Radu Naum: Bau Bau și copiii buni
Când am devenit hooligans?

Cristian Munteanu: Când am devenit hooligans?

Personalul care se crede TGV

Cristian Geambașu: Personalul care se crede TGV

Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi

Dan Udrea: Rădoi smardoi
Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio

Cristian Munteanu: Șumi, Săpu și Vio
Barcelona lui  Pedri de Aur

Theodor Jumătate: Barcelona lui Pedri de Aur

Exemple de discriminare:  Csikszereda și Athletic Bilbao

Remus Răureanu: Exemple de discriminare: Csikszereda și Athletic Bilbao

Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

Cristian Geambașu: Ce pot face Lucescu și Chivu pentru Man

CSN București

Radu Naum: CSN București

Radu Naum: CSN București
Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Dan Udrea: Cine e Iuda de la Rapid și care e scorul „meciului” intern din Giulești

Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Silviu Tudor Samuilă: Mai e Rapid o miză pentru Dan Șucu?

Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Remus Răureanu: Șumudică vrea să fie plătit fiindcă e amuzant și sensibil

Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi

Cristian Geambașu: Credința la sportivi
Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Cristian Tudor Popescu: Jumătatea de Dumnezeu a lui David

Papa care a numărat cornere

Cătălin Tolontan: Papa care a numărat cornere

Balaj, estetica și diferența de valoare

Vlad Nedelea: Balaj, estetica și diferența de valoare

Ce înseamnă că Istvan Kovacs  dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Dan Udrea: Ce înseamnă că Istvan Kovacs dă autografe pe eșarfe cu FCSB?

Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Cătălin Țepelin: Trump de la FCSB și diamantul venit din Malta

Top stiri din sport
Vești despre Olaru  Ce   probleme de lot  are FCSB înaintea derby-ului cu Dinamo
Superliga
09:23

Anulează alegerile un blackout?  Ce șanse sunt ca o pană de curent să împiedice desfășurarea primului tur sau ca   Ponta să câștige votul din Serbia
Diverse
09:24

„Motivele lor sunt eronate”   U Cluj    a reacționat,  după ce rivala CFR a restricționat accesul la derby

„Sunteți penibili!”  Fanii Petrolului,   protest la antrenament!  Au cerut ca un jucător să fie dat afară

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?
Sondaj
01.05

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei?

Cine ar trebui să fie portarul titular al naționalei României?

Florin Niță %
Horațiu Moldovan %
Ștefan Târnovanu %
Ionuț Radu %
Răzvan Sava %