Pe durata Roland Garros-ului, în Paris puteau fi văzute afișe ale celor de la Nike cu "The queen is back". Putem spune cu adevărat că "regina" Serena Williams este înapoi în circuit la un nivel înalt, americanca reușind să se califice joi în finala de la Wimbledon (6-2, 6-4 cu Julia Goerges, după o oră și zece minute).
Serena is back
Julia a avut un singur moment de slăbiciune în primul set: a fost suficient pentru ca Serena să rupă echilibrul manșei. Americanca a făcut break-ul la 3-2, iar fostul lider WTA a prins o și mai mare încredere în propriile-i forțe.
Cu un serviciu în "spatele" căruia a putut să-și pună în aplicare planul tactic, Serena a fost dominatoare. Setul s-a încheiat cu încă un break (venit la zero chiar), iar după 34 de minute tabela de pe central arăta 6-2 în favoarea campioanei americane. Serena a stat foarte bine pe picioare, a lovit puternic, a deschis bine terenul cu forehand-ul său exploziv, iar setul l-a câștigat meritat. Statistica nu a arătat diferențe semnificative între cele două jucătoare, însă experiența superioară a Serenei și-a spus cuvântul.
Setul al doilea a fost copy-paste după primul: break-ul a venit tot la 3-2. Momentul a fost însă unul greu de digerat pentru nemțoaică: la ultimul punct, mingea a fost nehotărâtă, s-a plimbat putin pe fileu și a rămas în cele din urmă în jumătatea de teren a Juliei.
Serena s-a dus rapid la 5-2, iar apoi a fost (n.r. la 5-3) în situația de a servi pentru a închide semifinala. A urmat însă unul din cele mai bune game-uri ale nemțoaicei: a fost hotărâtă, agresivă, decisivă. S-a impus contra serviciului și a dat un important semnal adversarei: "încă sunt aici".
Din păcate pentru ea, Goerges nu a putut să treacă peste presiunea momentului, a servit "rău", a făcut și o dublă greseală, iar Serena nu avea cum să refuze cadoul. Cu un zâmbet larg pe față, Serena a obținut calificarea în finala de la Wimbledon, în aplauzele unui central arhiplin. La doar zece luni după ce a născut, americanca este în finala Grand Slam-ului de la All England Club (a zecea finală londoneză din carieră pentru Serena).
Serena Williams a câştigat turneul de la Wimbledon de şapte ori: 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016.
În finala de sâmbătă, Serena o va întâlni pe Angelique Kerber (o reeditare a ultimului act de la All England Club din 2016). Cele două s-au mai întâlnit de opt ori, scorul fiind 6-2 în favoarea americancei.
Statistica partidei Julia Goerges vs Serena Williams:
The ladies' singles final is set, and we've got ourselves a rematch...#Wimbledon pic.twitter.com/bwfQZ3l87A
Ultimul punct al semifinalei dintre Serena Williams și Julia Goerges:
"And @serenawilliams is *still* the queen of Centre Court"
Aici poți citi o amplă prezentare a turneului de la Wimbledon.
The #Wimbledon final awaits... pic.twitter.com/gn2QVgj8QZ
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro