Irina Begu, locul 76 WTA, s-a calificat în optimile competiției de la Hobart, după ce a învins-o pe Heather Watson (93 WTA), scor 6-1, 6-4. Partida a durat o oră și 26 de minute.
Watson a făcut break la 0 încă din primul game al partidei, însă Irina a revenit extraordinar și a câștigat următoarele șase game-uri, impunându-se în primul set. Setul secund a fost mult mai echilibrat, jucătoarele servind foarte bine până la scorul de 4-4, când Begu a reușit să facă break-ul decisiv.
Pentru calificarea în optimi, Irina va primi un cec în valoare de 3.400 de dolari și 30 de puncte în clasamentul WTA. În turul următor, Begu se va întâlni cu învingătoarea duelului dintre Shuai Zhang (40 WTA) și Anna Blinkova (96).
Turneul de la Hobart face parte din categoria International, se dispută în perioada 7-12 ianuarie 2019, are premii totale în valoare de $250.000, iar directorul competiției este Darren Sturgess. Ultima campioană este Elise Mertens (6-1, 4-6, 6-3 cu Mihaela Buzărnescu).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro