Monica Niculescu (locul 138 WTA), venită din calificări, a ajuns în turul al doilea la turneul de categorie Premier Mandatory de la Mami, după o victorie categorică în fața slovenei Tamara Zidansek (locul 66 WTA), scor 6-1, 6-2.
Niculescu s-a impus după 70 de minute de joc, iar în faza următoare o va înfrunta pe spaniola Garbine Muguruza (locul 17 WTA), cap de serie numărul 20, care este direct acceptată în turul al doilea.
Niculescu și Muguruza s-au mai întâlnit o singură dată, în 2016, la Linz (Austria), iar victoria i-a revenit jucătoarei din Spania, scor 6-1, 6-1.
Pentru calificarea în turul al doilea, Niculescu va primi 26.430 de dolari şi 35 de puncte WTA.
Monica Niculescu este a treia jucătoare din România aflată în turul al doilea la Miami, Simona Halep (3 WTA), favorită 2, și Mihaela Buzărnescu (32 WTA), cap de serie 30 fiind direct acceptate în această fază.
Halep va juca în turul al doilea cu americanca Taylor Townsend (locul 96 WTA), venită din calificări, iar Buzărnescu o va avea adversară pe franțuzoaica Alize Cornet (locul 53 WTA).
Irina Begu a fost eliminată dramatic în primul tur de Bianca Andreescu, scor 4-6, 7-6(2), 6-2. Vezi aici mai multe detalii.
Turneul de la Miami face parte din categoria "Premier Mandatory", are premii totale în valoare de $9.035.428, se dispută pe hard și are la start 128 de jucătoare pe tabloul principal de simplu. Primele patru favorite sunt, în ordine, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Simona Halep și Angelique Kerber. Ultimele campioane sunt Sloane Stephens (2018), Johanna Konta (2017), Victoria Azarenka (2016) și Serena Williams (2015, 2014 și 2013).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro