Jucatoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 29 WTA si cap de serie numarul 1, s-a calificat, vineri, in semifinalele turneului de la Seul, dupa ce a invins-o, cu scorul de 6-4, 7-5, pe suedeza Johanna Larsson, locul 62 WTA, transmite Mediafax.
Begu a avut ceva probleme in setul al doilea, in care a condus cu 5-2, inainte ca Larsson sa egaleze la 5.
Partida a durat o ora si 41 minute si la capatul ei romanca a obtinut victoria cu numarul 25 in acest an si a doua calificare in semifinalele unui turneu WTA in 2015, dupa Rio de Janeiro, in luna februarie.
Cele doua jucatoare vor fi adversare, vineri, si la dublu, cuplul Irina Begu/Raluca Olaru urmand sa intalneasca perechea Kiki Bertens/Johanna Larsson (Olanda/Suedia), in semifinalele probei.
La simplu, in faza urmatoare, Begu va evolua cu invingatoarea din meciul Alison Van Uytvank (Belgia), locul 58 WTA si cap de serie numarul 8 - Elizaveta Kulicikova (Rusia), locul 102 WTA.
Calificarea in penultimul act este recompensata la Korea Open cu un premiu de 29.270 de dolari si cu 110 de puncte WTA.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro