Irina-Camelia Begu (cap de serie numarul trei) s-a calificat, luni, in optimile turneului WTA de la Shenzhen, dupa ce a invins-o pe Lara Arruabarena (86 WTA). Mai departe in competitie va merge si Monica Niculescu: a ajuns in turul doi.
Begu, locul 31 WTA, a avut nevoie de o ora si 29 de minute pentru a trece de Lara Arruabarena (86 WTA), din Spania, scor 6-3, 6-2.
In aceeasi faza a competitiei a ajuns si Monica Niculescu: 1-6, 6-4, 6-3 cu Anastasija Sevastova (locul 113) , dupa o ora si 46 de minute de joc.
In optimi, Begu o va intalni pe Anna-Lena Friedsman (Germania), in timp ce Niculescu se va duela cu Timea Babos (Ungaria - locul 70 WTA).
Pentru calificarea in optimi, cele doua vor primi cate 30 de puncte in ierarhia WTA si 4.928 de dolari.
Favorita numarul unu a turneului chinez este Agnieszka Radwanska, din Polonia.
Campioana en-titre, Simona Halep a ales sa participe la turneul de la Brisbane, Australia. Competitia este dotata cu premii totale in valoare de 500.000 de dolari.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro