Echipa formată din Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko a fost eliminată în primul tur al turneului de la Shenzhen, după ce a fost învinsă de cuplul Ying-Ying Duan/Renata Voracova, scor 6-4, 7-6(7).
Sorana și Jelena au început foarte bine primul set, au avut 4-2, însă adversarele au câștigat patru game-uri consecutive și au preluat conducerea partidei. Setul secund a fost unul echilibrat, cu break-uri de ambele părți. Cîrstea și Ostapenko au condus cu 4-3, cu break în față, însă nu au reușit să își mențină avantajul și s-au aflat într-o continuă încercare de revenire. Cele două au ratat două mingi de set la 6-5 și 7-6 în tiebreak și au pierdut în cele din urmă, scor 7-9.
Frigul și-a spus și el cuvântul la Shenzhen, jucătoarele încălzindu-se cu ajutorul aerotermelor în pauzele dintre game-uri.
Pentru prezența în primul tur, Sorana și Jelena vor primi un cec în valoare de 2.031 de dolari și un singur punct în clasamentul WTA de dublu.
Pe tabloul de dublu de la Shenzhen, România le mai are pe Irina Begu (pereche cu Saisai Zheng, în primul tur) și Irina Bara (echipă cu Oksana Kalashnikova, în sferturi).
Turneul de la Shenzhen, de categorie "International" se dispută în perioada 30 decembrie 2018 - 5 ianuarie 2019 și are premii totale în valoare de 750.000 de dolari. Simona Halep este deținătoarea trofeului atât la simplu, cât și la dublu, alături de Irina Begu.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro