Xavi Hernandez, la un pas de Barcelona - Catalanii sunt dispuși să accepte orice condiție pentru a-l aduce pe antrenor

Xavi Hernandez, antrenor la clubul arab Al Sadd, este foarte aproape de revenirea pe Camp Nou. Barcelona va accepta chiar să plătească contravaloarea clauzei de reziliere pentru a-l aduce pe tehnician.

Xavi HernandezFoto: KARIM JAAFAR / AFP / Profimedia

O delegaţie a clubului FC Barcelona a sosit miercuri seara la Doha, pentru a-i convinge pe responsabilii lui Al Sadd să fie de acord cu plecarea lui Xavi, aflat la cârma echipei qatariene din 2019.

Spaniolul are un contract valabil până în 2023 cu Al Sadd, iar negocierile dintre cele două părţi au intrat în "faza lor finală", fiind abordată "inclusiv varianta clauzei (de eliberare)", conform Mundo Deportivo.

"Acordul, în cursul discuţiilor, este ca Al Sadd să anuleze clauza şi, în schimb, FC Barcelona să accepte disputarea unui meci amical cu clubul din Qatar, la Doha, precum şi participarea echipei Al Sadd la Trofeul Gamper", meciul amical de gală organizat anual la Barcelona, potrivit aceleiaşi surse citate de Agerpres.

Xavi, fostul căpitan al Barcelonei, şi-a stabilit deja staff-ul cu care va lucra la revenirea sa pe Camp Nou, compus din şapte membri, printre aceştia numărându-se fratele său Oscar Hernandez şi Sergio Alegre, care vor îndeplini rolul de antrenori secunzi.

Barcelona va trebui să plătească cinci milioane de euro, clauza de rupere unilaterală a înţelegerii, dacă nu se înțeleg cu Al Sadd pentru eliberarea antrenorului.

Xavi ar urma să-l înlocuiască pe Ronald Koeman, dat afară de FC Barcelona săptămâna trecută din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipă. Până la numirea unui tehnician, oficialii catalani l-au pus interimar pe Sergi Barjuan.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

FCSB în saune infraroșu  Campioana a adăugat încă o metodă de refacere: două saune infraroșu.  Care sunt beneficiile infraterapiei
Superliga
01.04

Citește mai mult

Avea intestinul subțire perforat!  Portarul Cillessen, operat după o  accidentare groaznică  în urma unei ciocniri violente
Campionate

CSM București - Esbjerg   EHF  a stabilit zilele și orele de disputare ale „dublei” decisive pentru calificarea în Final Four-ul din Liga Campionilor
Handbal

Haaland s-a rupt  Accidentare gravă suferită de atacantul lui  Manchester City  » Când ar putea reveni

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Sondaj
02.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:  când se joacă derby-urile și cine merge în Europa
Gică Hagi, elogiat în Franța  Proiectul de la Ovidiu impresionează în străinătate: „La academia sa, legendarul  Hagi formează viitorii campioni”

Haos la Belgrad  Fanii lui Partizan  au aruncat petarde pe parchet  înaintea meciului de handbal cu AEK Atena. Partida a fost abandonată

Beckham #50  Fostul fotbalist de la Real Madrid, United și AC Milan  și-a sărbătorit ziua în avans.  Aglomerație de staruri mai ceva ca pe covorul roșu

Bodyguard-ul lui Messi, interzis!  MLS nu îi va mai permite să stea pe marginea terenului la meciurile lui  Inter Miami 