- Alexander Zverev (28 de ani, #2 ATP) a oferit un moment inedit în timpul partidei cu Alejandro Davidovich Fokina (25 de ani, #29 ATP), de la Madrid.
Zverev a fost nemulțumit de o decizie a sistemului electronic de verificare a liniilor.
Momentul controversat a avut loc în setul al 2-lea al partidei la scorul de 5-4 pentru tenismenul german.
Alexander Zverev a scos telefonul și a fotografiat urma lăsată de minge
Convins că mingea trimisă de adversarul său a ieșit afară, Zverev i-a cerut arbitrului Mohamed Lahyani să coboare pentru a inspecta urma, deoarece a existat o „defecțiune” a sistemului electronic, informează sports.yahoo.com
Ulterior, principalul favorit al turneului din capitala Spaniei și-a scos telefonul din geantă și a făcut o fotografie a urmei, motiv pentru care a primit avertisment pentru comportament nesportiv.
După ce a câștigat cu 2-6, 7-6 (3), 7-6 (0), Zverev a postat fotografia într-un story pe Instagram, alături de mesajul: „Voi lăsa asta aici. Mingea asta a fost bună. Interesantă decizie!”.
Alexander Zverev: „Nu ar trebui să fiu sancționat”
La conferința de presă de la finalul partidei, Zverez și-a explicat decizia.
„Sincer, cred că a fost o defecțiune a sistemului, cred că a existat o eroare la acel moment. Sunt fan al sistemului electronic, dar mingea... nu era vorba de un milimetru în plus sau în minus, ci de patru, cinci centimetri. Am cerut arbitrului să coboare și să vadă, pentru că nu sunt nebun, chiar am văzut ce s-a întâmplat.
Va fi interesant de văzut acum ce amendă voi primi, chiar dacă am dreptate. Sper să nu mă amendeze, pentru că, din punctul meu de vedere, am dreptate deplină și nu ar trebui să fiu sancționat. Ce s-a întâmplat astăzi (n.r. ieri) nu a fost normal. De obicei, sistemul este foarte fiabil, dar ceea ce s-a întâmplat azi, nu știu…”, a explicat Zverez, citat de eurosport.ro.
În optimile de finală ale turneului de la Madrid, favoritul principal al competiției îl va înfrunta pe argentinianul Francisco Cerundolo (26 de ani, #21 ATP).