La Openul chinez, Andy Roddick si-a revenit dupa infrangerea umilitoare din Cupa Davis in fata lui Rafael Nadal. Americanul l-a invins in finala pe israelianul Dudi Sela in trei seturi - 6-4, 6-7 (6-8), 6-3. La fete, Jankovic a trecut in minimum de seturi, 6-3, 6-2, de rusoaica Svetlana Kuznetsova. Turneul din China a pus la bataie premii de 524 de mii de dolari pentru baieti si 600 de mii de dolari pentru fete.
Roddick a castigat primul set fara sa forteze prea mult. Serviciul americanului a functionat la cel mai inalt nivel si a pus presiune pe Sela care a cedat un game pe serviciul sau, suficient pentru ca Roddick sa incheie setul la 6-4. Israelianul a jucat mai bine in setul secund care s-a prelungit in tie-break. Roddick a avut doua sanse sa incheie meciul, dar Sela s-a tinut tare si a trimis partida in decisiv. De data aceasta, Roddick nu a mai ratat mingea de meci si a castigat al treilea turneu din acest an.
In finala feminina, Jankovic a avut nevoie de o ora si 15 minute sa o invinga pe castigatoarea din 2006, Svetlana Kuznetsova. Rusoaica si-a cedat de doua ori servicul in setul intai castigat de sarboaica cu 6-3. In setul secund, rusoaica nu a tinut pasul cu jocul in forta al lui Jankovic si a cedat cu 6-2. Astfel Jankovic castiga primul turneu dupa finala de la US Open pierduta in fata Serenei Williams.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro