ATP Madrid: Rafael Nadal, victimă a unui virus stomacal, se simte ''un pic mai bine''

Rafael Nadal, care încă de duminică suferă de un virus stomacal, spune că se simte ''puţin mai bine'', dar că nu are un sentiment ''super-pozitiv'' din punct de vedere fizic înaintea debutului la turneul Masters 1.000 de la Madrid, transmite Agerpres.

Rafael Nadal, la Caja MagicaFoto: madrid-open.com

Nadal, locul 2 ATP şi favorit nr. 2, trebuie să-l înfrunte miercuri, în turul al doilea, pe tânărul canadian Felix Auger-Aliassime (18 ani, 30 ATP), care în primul tur a trecut de conaţionalul său Denis Shapovalov (20 ATP).

"A fost o săptămână complicată, este săptămâna în care m-am simţit cel mai bine la antrenament de când am revenit pe zgură, dar duminică m-am ales cu un virus stomacal. M-am antrenat puţin ieri, astăzi mai mult, mă simt puţin mai bine, dar încă nu am sentimente super-pozitive din punct de vedere fizic", a explicat spaniolul într-o conferinţă de presă.

"Partea pozitivă este că am reuşit să mă antrenez aproximativ o oră şi jumătate (marţi), astăzi e mai bine decât ieri, ieri a fost mai bine decât cu o zi înainte, sper că voi continua să evoluez în această direcţie. Când scapi de virus, corpul este puţin mai slab, desigur, dar este un turneu foarte important pentru mine, sper să fiu gata şi sper că această problemă nu mă va afecta să joc'', a adăugat Nadal.

Rafael Nadal, 32 de ani, este în căutarea primului trofeu în 2019.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Ratează „dubla” cu Lyon!  Verdict dur: FCSB a aflat cât va lipsi  Daniel Bîrligea  + situația lui Florin Tănase
Superliga
22.02

Citește mai mult

Safira, gol de senzație  VIDEO . Brazilianul Craiovei,  execuție spectaculoasă  la prima reușită în Liga 1
Superliga
22.02
Safira, gol de senzațieVIDEO. Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
Citește mai mult
Safira, gol de senzație VIDEO . Brazilianul Craiovei, execuție spectaculoasă la prima reușită în Liga 1
„Nu e doar un meci!”  Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Superliga
22.02
„Nu e doar un meci!”Zeljko Kopic, laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Citește mai mult
„Nu e doar un meci!” Zeljko Kopic , laude pentru FCSB înainte de Derby de România: „Are spirit, caracter, calitate”
Au refuzat blatul CSM București, fără milă! „Tigroaicele” și-au respectat blazonul și au eliminat-o pe Bistrița din Liga Campionilor
Handbal

Chivu, debut perfect Parma,  victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
Campionate
22.02
Chivu, debut perfectParma, victorie după 7 etape! Man, assist spectaculos
Citește mai mult
Chivu, debut perfect Parma, victorie după 7 etape ! Man, assist spectaculos
„Dinamo a arătat că joacă bine”  Elias Charalambous, încrezător înainte de  marele derby  + Ce spune despre Lyon și laudele primite de la rivali

Tot mai mult rasism în Bundesliga  În Germania, ascensiunea dreptei politice se vede pe stadioanele de fotbal

Istvan Kovacs, la FCSB - Dinamo Arbitrul din Carei, la al 4-lea meci important în acest sezon din Superliga