Milos Raonic (favorit numarul 13) l-a invins pe Gael Monfils (cap de serie numarul 23) si a obtinut calificarea in semifinalele de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Cunoastem in acest moment numele celor patru jucatori ramasi in competitie: Novak Djokovic, Roger Federer, Andy Murray si Milos Raonic.
Raonic l-a depasit pe Monfils dupa un meci de doua ore si 17 minute, scor 6-3, 3-6, 6-3, 6-4.
Fara infrangere in acest an (l-a invins printre altii si pe Roger Federer in finala de la Brisbane), Milos Raonic a aratat si impotriva lui Gael ca se afla pe o panta ascendenta, fiind primul canadian care ajunge in semifinalele de la Australian Open.
Milos a servit foarte bine (procentaj de 84% pentru punctele castigate cu primul serviciu), a lovit naprasnic cu dreapta (in special dreapta inversa) si a fost destul de sigur cu reverul. In plus, Raonic si-a continuat desele veniri la fileu (a avut 46 de astfel de veniri), reusind sa il destabilizeze pe Monfils cu jocul sau agresiv.
Raonic a reusit 47 de lovituri castigatoare, fata de cele 36 ale adversarului. In total, Milos si-a trecut in dreptul sau 111 puncte, in timp ce francezul s-a impus in 97.
Semifinale:
(1) Novak Djokovic - (3) Roger Federer
(2) Andy Murray - (13) Milos Raonic.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro