Banii îl împing de la spate pe teren pe Roger Federer? Campionul elvețian, luat la țintă de un fost număr 1 american

Banii îl împing de la spate pe teren pe Roger Federer? Campionul elvețian, luat la țintă de un fost număr 1 american

​Andy Murray este plin de admirație pentru Roger Federer și nu a ezitat să facă public acest lucru spre finalul ultimului meci de la Roland Garros al marelui campion elvețian. Nu se aștepta, desigur, că va prilejui astfel și o replică deosebit de acidă.

Roger FedererFoto: Javier Garcia/BPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

Scoțianul, care este singurul tenisman care a reușit să câștige aurul olimpic, mai multe trofee de Grand Slam și finala ATP, devenind pentru câțiva ani unul din „Cei patru mari”, se confruntă de doi ani cu probleme de sănătate și operații care-l țin departe de competițiile oficiale.

Sâmbătă noapte, Murray a postat un tweet emoționant care a adunat zeci de mii de aprecieri: „Nu sunt preocupat deloc de rezultatul acestui meci. Dar este suficient ca să mă inspire să-l văd pe Federer înflăcărat la 39 de ani, jucând pe un stadion gol la ora 0:30 după două operații la genunchi. Fă ce iubești să faci”, a scris Murray.

Ulterior, Federer i-a răspuns „Thank you Sir Andy! Ne revedem pe iarbă”.

Dar după 10 ore, americanul Mardy Fish a replicat sarcastic: „De asemenea, continuă s-o faci când câștigi 100 de milioane într-un an”.

E drept că, deși nu a jucat mai deloc din cauza accidentărilor, Federer a câștigat anul trecut „doar” 90 de milioane de dolari, marea majoritate din sponsorizările de la Rolex, Crédit Suisse și Uniqlo.

Forbes notează că, alături de Connor McGregor și Tiger Woods, elvețianul este al treilea atlet care a câștigat peste 70 de milioane din alte surse decât premiile sportive într-un singur an.

Fost număr 7 ATP, Mardy Fish a câștigat 6 turnee în circuit și a jucat patru finale de Master și una olimpică (2004), calificându-se și la Turneul Campionilor în 2011. La turneele din categoria Grand Slam a fost prezent în sferturi de finală la Melbourne, New York și Wimbledon.

Retras din activitatea de performanță în 2015, Mardy Fish este căpitan nejucător al echipei masculine americane de Cupa Davis.

Alte nume cunoscute din tenis, ca John și Patrick McEnroe, au admis că vârsta (va împlini 40 în august) și palmaresul strălucitor ale lui Federer îi permit să cam facă ce vrea, dar l-au și criticat pentru decizia de a se retrage de la Roland Garros în mijlocul turneului: „Înțelegem, dar nu aprobăm”.

REFERINȚĂ:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Liga 1
22.11
Nu renunțăFostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin, nu fug nici acum!”
Citește mai mult
Nu renunță Fostul jucător de la CFR Cluj nu se gândește la demisie: „ N-am fugit din Donetsk când bombarda Putin , nu fug nici acum!”
Mircea Lucescu, furios   Selecționerul, după ce Suedia a anunțat că va contesta victoria României cu Kosovo: „Inadmisibil! Toți vor  să ne fure  munca!”
Nationala

Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial  în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Formula 1
22.11
Calcule în Formula 1Cum poate deveni Max Verstappen campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
Citește mai mult
Calcule în Formula 1 Cum poate deveni Max Verstappen  campion mondial în acest weekend + Programul MP din Las Vegas
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui  Nicolae Ciucă  + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Liga 1
22.11
„FCSB e Steaua?”Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Citește mai mult
„FCSB e Steaua?” Răspunsul surprinzător al lui Nicolae Ciucă + ce spune despre salariile fotbaliștilor din Ghencea
Dan Udrea  Guvernul a publicat RMN-ul României: Sportul, 75% peste investițiile în Educație, Cultură și Cercetare.  Care e întrebarea legitimă
Opinii

Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și  îl ducea în poartă ”
Liga 1
22.11
Colțescu, pus la zid Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă
Citește mai mult
Colțescu, pus la zid  Ce greșeală a semnalat MM Stoica la golul marcat de Mitrov: „Mai avea puțin și îl ducea în poartă ”
Regretă că a mers la FCSB  Mărturia fotbalistului care spune că nu era pregătit să joace la campioană: „Am  greșit  foarte mult”

Bernie Szocs, ping-pong cu asiaticele!  Românca, victorie-fulger și  calificare în semifinale  la Turneul Campioanelor. Ce sumă va încasa
Alte sporturi