- Botoșani - Rapid 2-0. Basarab Panduru (54 de ani) l-a ironizat pe Marius Șumudică (53 de ani), după înfrângerea Rapidului, scor 0-2, pe terenul celor de la FC Botoșani.
Chică- Roșă și Aldair au marcat golurile formației antrenate de Liviu Ciobotariu.
Basarab Panduru, ironii la adresa lui Marius Șumudică
La finalul meciului de la Botoșani, „Pandi” a rememorat declarația dată de antrenorul rapidului la finalul meciul câștigat de Rapid, scor 2-1, cu Unirea Slobozia, atunci când acesta a transmis că îi crește pe jucători „ca pe niște ghiocei”.
„Am văzut şi m-am mirat puţin. Ghiocelul de toamnă ţine două săptămâni. În prima săptămână se apleacă puţin, în a doua de tot, nu îşi revine. Un rezultat surprinzător.
Rapidul, de când a venit Şumudică, a reuşit să marcheze în fiecare deplasare, a şi câştigat două meciuri, cu Slobozia şi cu Iaşi. A făcut egal la Craiova, a marcat de fiecare dată, de data asta nu marchează.
Pierde meciul şi cred că din momentul ăsta sunt probleme, pentru că ceva nu merge. Dacă te bate U Cluj, hai să zici că era echipa de pe primul loc...
Dacă faci egal cu Galaţiul, echipa de pe locul doi sau cât era, greu de învins, hai că mai merge, dar când te bate echipa de pe ultimul loc, cred că e o problemă”, a declarat Basarab Panduru la Prima Sport.
VIDEO: GOL COMIC! Doi rapidiști s-au încurcat între ei la golul doi, în FC Botoșani- Rapid 2-0
După pauza dedicată echipei naționale, Rapid va înfrunta Farul Constanța, pe teren propriu, luni, 21 octombrie, cu începere de la ora 21:00.