Italia a câștigat Euro 2020 fără a suferi vreo înfrângere și va primi premiul maxim datorită faptului că nu a pierdut vreun meci în faza grupelor.
Squadra Azzura va primi 34 de milioane de euro, după ce a cucerit, duminică, pe Stadionul Wembley din Londra, titul de campioană europeană.
Cu un egal şi două victorii în faza grupelor, finalista Anglia va primi 30,25 de milioane de euro.
Numai premiul pentru câştigarea finalei a fost de zece milioane de euro, în timp ce învinsa a avut asigurate şapte milioane de euro.
De obicei, din premiul total, o proporţie 40% este împărţită de jucători. Dacă aşa va fi, fotbaliştii naţionalei Italiei (lotul a avut 26 de jucători) vor împărţi 13,6 milioane de euro, iar cei ai reprezentativei engleze, 12,1 milioane de euro, potrivit News.ro.
Italia a câștigat Euro 2020, după ce a învins Anglia la loviturile de departajare, scor 3-2. Englezii au deschis scorul cu cel mai rapid gol din istoria finalelor de Campionat European (Shaw, după un minut și 57 de secunde), dar italienii au preluat controlul partidei și au egalat prin Leonardo Bonucci în minutul 67 (cel mai în vârstă marcator într-o finală de Euro, 34 de ani și 71 de zile).
Cele două echipe nu au mai înscris și câștigătoarea a fost decisă la penaltiuri: chiar dacă au condus cu 2-1, britanicii au fost învinși după ce trei dintre jucătorii trimiși în teren de Gareth Southgate (Rashford, Sancho și Saka) au ratat de la punctul cu var.
De știut:
Leonardo Bonucci a fost declarat jucătorul finalei Campionatului European 2020.
Portarul Gianluigi Donnarumma (a apărat penaltiurile executate de Sancho și Saka) a fost declarat cel mai bun jucător al turneului.
Italia a câștigat pentru a doua oară în istorie Campionatul European de fotbal. "Squadra Azzurra" s-a mai impus în 1968.
Italia este neînvinsă în ultimele 34 de meciuri (27 victorii, 7 remize). Ultima înfrângere datează din septembrie 2018, împotriva Portugaliei.
Cine a castigat de-a lungul timpului Campionatului European: URSS - 1960, Spania - 1964, 2008, 2012, Italia - 1968, 2020, Germania - 1972, 1980, 1996, Cehoslovacia - 1976, Franta - 1984, 2000, Olanda - 1988, Danemarca - 1992, Grecia -2004, Portugalia - 2016.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro