Tehnicianul Cosmin Contra a declarat, vineri seară, că vrea să se despartă pe cale amiabilă de Dinamo, subliniind că nu mai vrea să facă parte din acest proiect.
"Amândouă părţile vrem să ne despărţim, dar nu ajungem la o soluţie amiabilă. Eu nu mă mai identific cu acest proiect, cu aceşti conducători, cu minciunile lor. Am propus o soluţie după meciul cu Astra, dar nu a fost acceptată.
Vor pleca tot mai mulți oameni atât timp cât asta e situația la nivel administrativ! Este o situație agravantă de neplată care se răsfrânge asupra oamenilor, care au viața lor, familii. Nu încerc să găsesc scuze, dar e clar că situația la nivel de club afectează destul de mult, sper în ceasul al 12-lea să se rezolve, situația e dramatică", a declarat Contra la Digisport.
Cosmin Contra a preluat echipa Dinamo la 26 august. De atunci, formaţia condusă de el a înregistrat o victorie, două rezultate de egalitate şi şase înfrângeri, potrivit News.ro.
Dinamo joacă în această seară, de la ora 20.30, cu FC Voluntari, în etapa a XI-a a Ligii I.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro