- RAPID - FCSB 1-2. Cristi Balaj (53 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre deciziile luate de arbitrul Radu Petrescu la meciul din Giulești.
FCSB s-a desprins de contracandidate în lupta pentru titlu și e la 6 puncte de ocupanta locului 2, Universitatea Craiova.
Cristi Balaj: „Arbitrii nu sunt proști”
Fostul arbitru FIFA a comentat prestația „centralului” Radu Petrescu, după deciziile acestuia de la derby-ul Rapid - FCSB.
„Eu am încercat să vorbesc și despre arbitri de ieri. Din punctul meu de vedere sunt credibili, sunt corecți. Se întâmplă să greșești, iar ei trebuie să ne explice de ce. Nu nouă trebuie să ne explice, ci Comisiei Centrale a arbitrilor, lui Kyros (n.r. Vassaras).
Din punctul meu de vedere, consider că nu există o uniformitate în aplicarea sancțiunilor pentru arbitri, mai ales când greșeșc în favoarea unei echipe. Facem diferențieri mai ales când nu sunt sacționați, arbitrii nu sunt proști și se gândesc că scapă, mai ales când este o fază ambiguă.
Scapă mai ușor dacă greșesc în fața aceluia care are putere mai mare, este mai vehement și s-a întâmplat să nu fie sancțiuni când au fost greșeli în favoarea anumitor decizii”, a declarat Cristi Balaj, citat de digisport.ro
Clasamentul play-off-ului în acest moment
ECHIPĂ | MECIURI | PUNCTE |
1. FCSB | 6 | 42 |
2. U CRAIOVA | 6 | 36 |
3. U CLUJ | 6 | 35 |
4. CFR CLUJ* | 5 | 34 |
5. DINAMO* | 5 | 29 |
6. RAPID | 6 | 28 |