- Cristi Balaj (53 de ani) a venit cu dezvăluiri despre situația financiară de la CFR Cluj.
- Președintele formației din Gruia susține că bugetul salarial al clubului este în scădere, iar patronul Ioan Varga nu poate susține an de an clubul din bani proprii.
Balaj a transmis că CFR Cluj are nevoie să bifeze un loc de cupă europeană în acest sezon, întrucât banii de la UEFA, în cazul unor victorii europene, ar ajuta foarte mult clubul.
Cristi Balaj: „Nu poți solicita unui patron să aducă bani de acasă an de an”
„Pentru noi este obligatoriu să câștigăm cel puțin un trofeu, pentru că asta ne garantează fie Champions League, fie Europa League. Sunt obiective pe care ni le-am propus când am început sezonul.
Am terminat pe profit după mulți ani și asta datorită transferurilor pe care le-am făcut. Și avem și jucători interesanți, de care se interesează alte echipe din România.
Nu poți solicita unui patron să aducă bani de acasă an de an.
Dacă ajungi să te califici în grupele cupelor europene, atunci și banii care vin de la UEFA sunt mai mulți și apoi poți să investești în jucători pe care să-i vinzi pe sume importante. Bugetul salarial a scăzut foarte mult la CFR”, a spus Cristi Balaj, potrivit digisport.ro.
- CFR Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după 4-1 cu Farul, iar în campionat se află pe locul 3, la 5 puncte în spatele liderului FCSB, cu 5 etape înainte de final.