CSM București a rămas fără antrenorul Tomas Ryde cu doar câteva zile înainte de debutul în noul sezon al Ligii Campionilor la handbal feminin, tehnicianul suedez prezentându-și demisia.
Formația bucureșteană va debuta în Liga Campionilor duminică, 6 octombrie, în deplasare, contra echipei Team Esbjerg.
În luna mai a acestui an, vicecampioana României a anunțat că a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu Ryde (59 de ani). De asemenea, suedezul este și selecționerul naționalei României, rămâne de văzut dacă antrenorul va continua sau nu alături de tricolore.
Adrian Vasile (secundul acestuia) va conduce CSM-ul în următoarea perioadă.
Conform gsp.ro, principala problemă ar fi fost reprezentată de restanțele financiare pe care clubul le are față de jucătoarele sale (în vară, i s-ar fi promis lui Ryde că nu vor exista probleme din acest punct de vedere).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro