- FRH a decis depunctarea echipei masculine de handbal CSM Constanța pentru o datorie către una dintre legendele clubului, fostul jucător și conducător Laurențiu Toma (43 de ani).
- Clubul de pe litoral anunță urmărirea penală împotriva sa, dar și împotriva lui Rudi Stănescu - un alt nume uriaș al handbalului românesc - pentru întocmirea unor „contracte ciudate”.
- De asemenea, într-un dialog cu GOLAZO.ro, directorul CSM Constanța, Andrei Talpeș, îl acuză pe președintele FRH, Constantin Din, că face lobby pentru achitarea unei sume.
Vicecampioana României la handbal masculin, CSM Constanța, va fi depunctată de către Federația Română de Handbal din cauza litigiului cu fostul internațional Laurențiu Toma, o legendă a handbalului de la malul mării.
Mai exact, acesta a reclamat faptul că nu și-a primit salariile pentru un contract intrat în vigoare în 2022, care se întindea până în 2027. Despre subiect a scris și gsp.ro.
În situația lui Laurențiu Toma este și fostul portar Rudi Stănescu, însă acesta și-a stins litigiile cu CSM Constanța și nu a mai depus alte memorii.
În schimb, fosta extremă și-a continuat războiul cu formația de pe litoral.
CSM Constanța va pierde un punct
Comisia de Disciplină a FRH i-a dat câștig de cauză lui Laurențiu Toma, iar CSM Constanța va pierde un punct în următoarele zile, dacă nu va achita datoria. De asemenea, transferurile au fost blocate timp de doi ani, până la rezolvarea litigiului.
FRH a cerut clubului constănțean să-și susțină cazul până marți, 15 octombrie, însă s-a grăbit cu acordarea verdictului, iar totul era decis la orele amiezii, înaintea expirării termenului limită.
În același timp, FRH este acuzată că a refuzat subordonarea oricărui alt for decizional internațional, cum ar fi Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), pentru a deține puterea absolută în conflictele interne.
CSM Constanța, poziție de forță: „Am sesizat organele de urmărire penală”
Clubul constănțean a emis, miercuri, un comunicat de presă prin care anunță sesizarea organelor de urmărire penală, cu acuzații grave la adresa lui Laurențiu Toma și Rudi Stănescu, dar și a altor persoane, deoarece au fost sesizate mai multe probleme la contractele înregistrate la către FRH, din care reies sumele restante:
- „Cele două contracte au același număr de înregistrare”
- „Sunt semnate unul pentru celălalt. Rudi, acord pentru Laur. Laur, acord pentru Rudi”
- „Cei doi nu și-au exprimat niciodată dorința de a face parte din actualul club, odată cu «aspirarea» clubului HC Dobrogea Sud de către CSM Constanța”
Toți ceilalți membri ai echipei de la CSM Constanța au depus cererea de continuare a activității, după cum se vede în imaginile de mai jos, furnizate de CSM, cu excepția lui Ionuț Stănescu și a lui Laurențiu Toma:
Așadar, clubul susține că nu are niciun motiv să-i achite lui Laurențiu Toma despăgubiri pentru acel contract inedit, în valoare totală de aproximativ 300.000 de euro.
Comunicatul de presă oferit de CSM Constanța:
„În contextul recentelor informații apărute în spațiul public, Clubul Sportiv Municipal Constanța (CSM) dorește să clarifice următoarele aspecte:
CSM Constanța nu a preluat niciodată contractele numiților Toma Laurențiu Mihai ori Stănescu Rudi Ionuț de la Asociația Handbal Club Dobrogea Sud (AHCDS), având în vedere că aceștia nu și-au manifestat intenția de a-și continua activitatea în cadrul clubului nostru.(foto 1 și foto 5 – cereri înregistrate).
Aceasta era o condiție obligatorie, stipulată în articolul 7, „Preluarea unei echipe” din Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Competițiilor Naționale de Handbal, în vigoare la data la care echipa de handbal masculin a CSM Constanța a fost înființată și a preluat echipa și locul Asociației Handbal Club Dobrogea Sud.
În ciuda acestor fapte, domnul Toma Laurențiu Mihai a solicitat ulterior comisiilor cu atribuții jurisdicționale de la FRH plata remunerațiilor aferente unui contract de activitate sportivă încheiat cu AHCDS, contract ce nu a fost asumat de CSM Constanța.
Suma revendicată se ridică la aproximativ 270.000 EUR, iar ca „dovadă” a faptului că și-a exprimat intenția de a-și continua activitatea în cadrul clubului nostru a depus o cerere de continuare a activității la CSM Constanța (foto 2) fără a face dovada înregistrării sau comunicării acesteia către clubul nostru și fără a purta vreun număr de înregistrare.
Mai mult, spre a dovedi „înregistrarea” unor astfel de cereri (admițând implicit că acestea nu au fost înregistrate și comunicate clubului nostru) a solicitat audierea unor martori pentru dovedirea acestor aspecte, ce nici măcar n-au fost audiați de către Comisiile Federației Române de Handbal, aspecte ce nu le-au împiedicat să concluzioneze în mod nelegal și în ciuda evidenței cum că acest contract ar fi fost preluat de către CSM Constanța.
Contracte „adaptate” din mers
Contractele prezentate Federației Române de Handbal de către domnii Toma Laurențiu Mihai și Stănescu Rudi ambele poartă în mod bizar același număr de înregistrare de la Asociația Handbal Club Dobrogea Sud (nr. 224 din 10.01.2022, foto 3 și foto 4), fiind încheiate pentru o perioadă de 5 ani de zile și sunt semnate într-un mod neobișnuit: domnul Toma Laurențiu Mihai semnează ca reprezentant al AHCDS în contractul domnului Stănescu Rudi și invers, domnul Stănescu Rudi semnează ca reprezentant al AHCDS în contractul domnului Toma Laurențiu Mihai, cu remunerații deosebit de augmentate.
În plus, aceste contracte au fost înregistrate la FRH în luna ianuarie 2022, sub un număr de ordine din cinci cifre (foto 3 și foto 4), care nu corespunde secvenței numerelor de înregistrare în registrul contractelor de activitate sportivă a acestei Federații.
Este de remarcat faptul că acest registru a ajuns la un număr de ordine de cinci cifre abia peste mai mult de jumătate de an de la data pretinsă a înregistrării acestor contracte, în august 2022, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la autenticitatea și validitatea înregistrării menționate.
Mai mult, de remarcat este și faptul că aceste contracte semnate de Toma Laurențiu Mihai pentru Stănescu Rudi și viceversa (Foto 3 și Foto 4) au fost încheiate cu Asociația Handbal Club Dobrogea Sud în condițiile în care, la data pretinsă a încheierii acestora, aceștia aveau deja contracte în vigoare.
În concret, în luna iulie 2022, pentru decontarea ultimei tranșe din contractul de finanțare nr. 162474/17.08.2021 la Primăria Municipiului Constanța, au fost depuse alte contracte, respectiv
pentru Stănescu Rudi Ionuț:
- Contract de activitate sportivă înregistrat la FRH sub nr. 5119 din 12.08.2020, având o valabilitate de 4 ani, respectiv până la data de 30.06.2024, împreună cu Actul adițional înregistrat la FRH sub nr. 6443 din 08.03.2021;
pentru Toma Laurențiu Mihai:
- Contract de activitate sportivă înregistrat la FRH sub nr. 3851 din 04.10.2019, cu o valabilitate de 5 ani, până la data de 30.06.2024, și Actul adițional cu nr. 7002 din 20.07.2021, înregistrat la FRH.
Președintele Din nu este străin de încălcarea regulamentelor FRH
În cadrul litigiilor desfășurate în fața comisiilor cu atribuții jurisdicționale, CSM Constanța a întâmpinat numeroase nereguli. Unele hotărâri au fost pronunțate fără a fi măcar semnate de membrii Comisiei, în altele nefiind nici măcar citați pentru termenele fixate pentru judecarea cauzelor.
În alte cazuri am fost citați dar cu mențiunea că ședința este secretă ori se desfășoară fără prezența părților iar într-una din situații când am fost invitați să ne precizăm poziția la o anumită ședință a Comisiei de Disciplină, la data și ora la care reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Constanța s-au prezentat au aflat că de fapt ședința se desfășura la o altă oră decât cea la care citarea avuse loc.
Ultima din acest lung șir de nelegalități s-a consumat ieri, solicitându-ni-se de către Comisia de Disciplină să formulăm un punct de vedere până la data de 15 octombrie 2024, însă hotărârea disciplinară a fost pronunțată fără ca termenul să expire.
În toate aceste situații, argumentele, cererile sau apărările Clubului Sportiv Municipal Constanța nu au fost analizate de către comisiile jurisdicționale ale Federației Române de Handbal, care par să fie mai preocupate de execuția Clubului Sportiv Municipal Constanța și satisfacerea intereselor grupului organizat de influență compus din președintele Federației Române de Handbal domnul Din Constantin, membru al Consiliului de Administrație domnul Stănescu Rudi totodată președinte al AHCDS și colaboratorul său apropiat, domnul Toma Laurențiu Mihai, vicepreședinte al aceleiași asociații.
În concret, domnul Toma Laurențiu Mihai s-a mutat în Municipiul Brașov și de peste doi ani de zile nu a participat la nicio activitate a clubului nostru, susținând că nu îi este permisă prezența, deși nu a putut face dovada nici măcar a unei cereri adresată în acest sens către club. Cu alte cuvinte, a stat, frumos, acasă.
Asta în condițiile în care nici măcar nu avea carnet de antrenor vizat, regulamentele Federației Române de Handbal stipulând în mod expres că drepturile de antrenor și drepturile din regulamentele acestei Federații sunt condiționate de existența acestui carnet de antrenor vizat la zi.
Ce au decis comisiile cu atribuții jurisdicționale ale Federației Române de Handbal? Că pentru statul acasă, necesită a fi remunerat cu o remunerație semnificativă (aproximativ 300.000 euro). De ce ? Pentru că așa au decis ei, scurt, fără motivare, fără a se analiza argumentele sau apărările clubului.
Precizăm că toate hotărârile comisiilor Federației Române de Handbal au fost contestate prin acțiune în anulare în fața instanțelor de judecată, conform articolului 608 din Codul de procedură civilă. Până în acest moment, nu a fost pronunțată nicio soluție definitivă în aceste cazuri.
Arătăm că Federația Română de Handbal nu a adoptat competența Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în această privință, tocmai pentru ca hotărârile acestora să nu poată fi supuse „riscului” desființării acestora ca urmare a analizei oricăror hotărâri ale comisiilor acesteia de către o instanță cu adevărat independentă și imparțială, respectiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Nu ar fi prima situație în care regulamentele Federației Române de Handbal sunt aplicate după bunul plac al intereselor conducerii acestui for, aceasta fiind situația și în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal din data de 18.10.2023, când pe ordinea de zi s-a aflat convocarea Adunării Generale Extraordinare a Federației cu unic punct pe ordinea de zi constând în revocarea din funcție a președintelui Constantin Din pentru grave încălcări ale statutului și regulamentelor Federației.
Deși era parte vizată direct de această chestiune, Constantin Din a participat la vot, contrar dispozițiilor legii [art. 301 Cod penal; art. 25 raportat la art. 22 O.G. 26/2000] și contract prevederilor articolului 8.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal, ce interzice în mod expres participarea la vot pentru persoane ce dețin un interes în materia supusă votului.
Astfel, fără cele două voturi exprimate de domnii Rudi Stănescu și Constantin Din, Președintele Federației Române de Handbal nu ar mai fi fost astăzi în funcție.
Reiterând cele atinse doar tangențial mai sus, un alt aspect îngrijorător este implicarea domnului Rudi Stănescu, membru al Consiliului de Administrație al FRH, care se află într-o situație de conflict de interese.
Domnul Rudi Stănescu, în calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal, a votat pentru numirea în funcție a membrilor comisiilor cu atribuții jurisdicționale ale Federației Române de Handbal. Adică acei membri care, ulterior, au judecat cauzele ce l-au implicat pe acesta și pe Toma Laurențiu Mihai”.
În acest context, arătăm că CSM Constanța a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de către numiții Toma Laurențiu-Mihai și Stănescu Rudi Ionuț și alte persoane, iar prin prezentul comunicat ne limităm în a oferi detalii suplimentare cu privire la anchetă, întrucât urmărirea penală este nepublică, manifestându-ne încrederea în justiție și în organele judiciare că vor afla adevărul în această privință CSM Constanța
„Stănescu a luat 3 la concurs. Toma a venit în blugi la antrenament”
Pentru a înțelege mai bine natura scandalului cu iz penal de la Constanța, GOLAZO.ro a stat de vorbă cu directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Andrei Talpeș.
Domnule Talpeș, cum s-a ajuns la tot acest scandal?
Din punctul meu de vedere, „nu s-a ajuns” la acest scandal, ci a fost premeditat pas cu pas, încă de la înființarea CSM Constanța, de către cei doi, care pretind sume uriașe fără să fi prestat o oră de activitate în cadrul clubului. Era doar o chestiune de timp până se ajungea aici. Totuși, au trebuit să facă un simulacru cu comisii și alte tertipuri de acest gen.
Care a fost motivul pentru care Toma și Stănescu nu au depus cererile pentru continuare activității la CSM Constanța?
Păi, domnul Stănescu a vrut să fie președinte. S-a înscris la concurs și a luat nota 3. Dânsul a trimis un mesaj prin care ne înștiința că nu mai dorește să facă parte din proiectul CSM. Domnul Toma s-a prezentat la primul antrenament, în blugi, și pe urmă dus a fost, nu l-a mai văzut nimeni. Ceea ce este, însă, hilar, este că în litigiile la comisiile FRH au susținut că au depus acele cereri.
Când li s-a spus că nu au numere de înregistrare, au cerut audierea de martori să dovedească că, de fapt, le-au înmânat unei persoane de la CSM să le depună. Pe urmă, un alt martor ca să spună că acea persoană le-a dus la CSM. Dar nu s-au audiat acele persoane și, culmea, FRH au concluzionat că ei au depus acele cereri, fără nicio probă.
Ce veți face în continuare? Bănuiesc că veți fi depunctați în continuare de FRH, până la finalizarea anchetei.
La momentul de față nu suntem depunctați. E fake news. În 10 zile vom fi depunctați, dacă nu respectăm hotărârea FRH. Pe care nu aveam de gând să o respectăm, pentru că la CSMC nu premiem frauda, nemunca.
FRH va fi responsabilă pentru toate consecințele juridice, cu atât mai mult cu cât încă nicio hotărâre nu a rămas definitivă. Acțiunile în anularea hotărârilor lor sunt pe rolul instanțelor de judecată, iar dacă ei își asumă să ne sancționeze în continuare, în condițiile în care aceste hotărâri pot fi anulate, e problema lor și răspunderea lor.
Este adevărat că sunt restanțe salariale la handbal?
Este adevărat că sunt restanțe salariale în acest moment la toate disciplinele sportive: handbal, baschet, volei, rugby etc. Dar ce vă pot spune este că banii vor fi dați sportivilor, antrenorilor chiar în zilele următoare.
Vreau să fac o precizare: este prima dată când CSM Constanța are ceva întârzieri ce se datorează, de altfel, contextului dificil al fluxului de trezorerie din această perioadă, de pe întreg teritoriul țării, nu doar la CSM Constanța. Ne vom redresa cu certitudine.
În cele din urmă, ca-n viața fiecărui om, în existența fiecărei organizații mai sunt și momente în care anumite aspecte nu sunt așa cum ni le-am dori. Important este să le depășim și asta facem noi acum.
V-a fost creată imaginea unui director care simpatizează prea mult baschetul, în detrimentul altor sporturi din Constanța. Care este, de exemplu, raportul bugetelor celor două sporturi?
Eu nu știu cine și cu ce scop a creat această „imagine” a mea. Dar eu pot să vă spun care este realitate de fapt. Da, sunt „vinovat” că baschetul este foarte iubit la Constanța și că 419 dintre cei 1.000 de sportivi ai clubului sunt de la baschet, și zilnic primim cereri de la părinți care vor să-și înscrie copiii la baschet.
Da, sunt „vinovat” că CSM Constanța are 23 de secții pe ramura de sport, de la handbal, baschet, volei, rugby, la atletism, judo, haltere, box, scrimă, caiac, canotaj, lupte gimnastică ș.a. Atât de părtinitor sunt.
De când s-a înființat CSM Constanța, handbalul a avut cel mai mare buget dintre toate secțiile noastre, semnificativ augmentat față de cel de la baschet, unde avem secții de performanță la seniori masculin și feminin. Cu toate că, dacă este să fiu riguros, la handbal sunt doar 78 de sportivi, dintre care 60 sunt juniori, 18 sunt seniori, plus 9 membri ai staff-ului. Acum, judecați dumneavoastră pe cine a simpatizat mai mult directorul CSM Constanța. Pe cine am favorizat?
Am citit comunicatul de presă dat miercuri. Am observat câteva trimiteri indirecte către FRH. Vă simțiți nedreptățiți de anumite decizii luate de forul condus de președintele Din?
Păi, cum să mă simt când văd că un om (n.r. - Rudi Stănescu), cel care face parte din echipa de conducere a președintelui Din, membru CA, care a ajutat la votarea juriului ce-i judecă spețele, are câștig de cauză pe linie la FRH, fără să aibă dreptate?
Evident, când văd că președintele Din își păstrează funcția cu votul acestuia, decisiv... dumneavoastră v-ați fi așteptat să aveți parte de dreptate la comisii? Cum să mă simt când atunci când ne scriu acum, în speța aceasta, cu depunctarea, să depunem poziție până pe 15.10.2024 și ei dau decizia înaintea expirării termenului?
Și să vă fac o confidență, ceea ce este extrem de suspect este că înainte de pronunțarea acestor decizii, președintele Din a făcut o vizită la Constanța, nici mai mult nici mai puțin pentru a face lobby în sensul plăților către domnul Toma. Adică, ce președinte de Federație s-ar implica și și-ar folosi influența să susțină interesele unei persoane în defavoarea unui club?
Adică, în loc să facă dânsul anchetă în propria ogradă, vine să facă lobby despre cum să premiem nemunca și frauda. Dar, mă rog, ce așteptări să ai de la un om care, fiind obligat să se abține, prin lege, votează împotriva demiterii sale...