Adrian Ungur l-a invins pe Grega Zemlja cu 4-6, 4-6, 6-3, 7-6 (3), 6-4, dupa o revenire de senzatie, vineri, in Sala Sporturilor "Victoria" din Arad, iar Romania conduce Slovenia cu scorul de 2-0 la finalul primei zile a confruntarii din primul tur al Cupei Davis, Grupa I valorica a zonei Europa-Africa, informeaza Agerpres.
Ungur (31 ani, 193 ATP) a facut un meci formidabil, reusind sa intoarca scorul de la 0-2 la seturi, dupa ce a salvat o minge de meci, si sa castige la capatul a trei ore si 15 minute de joc.
De remarcat ca Ungur a obtinut prima sa victorie din 2016, dupa trei esecuri la simplu si unul la dublu, in circuitul ATP, mai scrie Agerpres.
In primul meci de simplu de vineri, tenismanul aradean Marius Copil (25 ani, 202 ATP) l-a invins pe Blaz Rola (25 ani, 160 ATP) cu 7-5, 6-3, 7-6 (5).
Urmatoarele partide:
Sambata, de la ora 15:00
Horia Tecau (3 ATP)/ Florin Mergea (11 ATP) - Tomislav Ternar (fara clasament la dublu)/ Aljaz Radinski (1.337 ATP la dublu)
Duminica, de la ora 14:00
Adrian Ungur (193 ATP) - Blaz Rola (160 ATP)
Marius Copil (202 ATP) - Grega Zemlja (181 ATP).
Meciul Romania vs Slovenia se disputa la Arad, pe hard, dupa sistemul cel mai bun din cinci partide.
Romania se dueleaza in aceasta saptamana cu Slovenia, intr-o partida contand pentru primul tur al Grupei I, Zona Euro-africana a Cupei Davis. Invingatoarea disputei de pe 4, 5 si 6 martie 2016 se va duela cu Spania lui Rafael Nadal pentru un loc in play-off-ul competitiei.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro