Cupa României: Hermannstadt vs FC Viitorul (20:00), primul meci din sferturi - Programul complet al partidelor și al televizărilor

Hermannstadt şi Viitorul se întâlnesc marți în primul meci din sferturile de finală ale Cupei României, de la ora 20:00. Formația din Sibiu a ajuns până în finală la ediția de anul trecut a competiției și încearcă să repete performanța și în acest sezon. Partida se va desfășura la Pitești și va fi arbitrată de Horaţiu Feşnic.

Foto:

Ambele formații au un start de an de coșmar. În cele patru meciuri oficiale disputate până acum, Hermannstadt a înregistrat un rezultat de egalitate și trei înfrângeri, în timp ce Viitorul a suferit două înfrângeri și a terminat de două ori la egalitate.

În campionat, Hermannstadt se găsește pe locul 10, nefiind implicată nici în lupta pentru play-off și nici în cea pentru evitarea retrogradării. De partea cealaltă, echipa lui Gică Hagi se află pe locul 7 și are nevoie de o victorie pe teren propriu cu FC Botoșani, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1, pentru a se califica în play-off.

Programul sferturilor:

Marți, 26 februarie

Hermannstadt – FC Viitorul, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look

Miercuri, 27 februarie

Dunărea Călărași – Astra Giurgiu, ora 17:00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR Cluj, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look

Joi, 28 februarie

AFK Csikszereda – U Craiova 1948 CS, ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look

Jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Dacă va fi egalitate după 90 de minute, atunci vor avea loc prelungiri și, după caz, penaltiuri.

Cine a câștigat ultimele ediții:

2018: U Craiova: 2-0 cu AFC Hermannstadt

2017: FC Voluntari: 5-3 după 11 metri cu Astra Giurgiu

2016: CFR Cluj: 5-4 după 11 metri cu Dinamo Bucuresti

2015: FCSB: 3-0 cu U Cluj

2014: Astra Giurgiu: 4-2 după 11 metri cu FCSB

2013: Petrolul Ploiesti: 1-0 cu CFR Cluj

2012: Dinamo Bucuresti: 1-0 cu Rapid Bucuresti.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Petrolul răsuflă ușurat   Ploieștenii vor primi   licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Superliga
18:11
Petrolul răsuflă ușurat Ploieștenii vor primi licența de Liga 1: ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Citește mai mult
Petrolul răsuflă ușurat  Ploieștenii vor primi licența de Liga 1 : ce promisiuni au făcut, pentru a convinge instanța
Alegerea lui Klopp   Antrenorul e dorit de   Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
Campionate
18:13
Alegerea lui Klopp Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei, iar agentul său anunță că a luat o decizie
Citește mai mult
Alegerea lui Klopp  Antrenorul e dorit de Real Madrid și naționala Braziliei , iar agentul său anunță că a luat o decizie
„Folosim și copiii”   Hagi, anunț surprinzător înainte de   semifinala cu CFR Cluj  din Cupa României + Concluzii după remiza cu Hermannstadt
Superliga
18:55

„Cel mai bun din campionat”   Stipe Perica   a lăudat un adversar  înainte de Dinamo - Universitatea Craiova
Superliga
19:26

Știri ultima oră
20:48
LIVE Rapid - U Cluj, în etapa #5 a play-off-ului din Liga 1: lupta ultimelor clasate » Macalou majorează diferența

20:50
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor

21:14
Remontada Barcelona a fost condusă cu 1-3 de Celta Vigo, dar a câștigat » Penalty în minutul 90+8 + Lewandowski s-a accidentat

20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Drumul  corect al fotbalului românesc

Silviu Tudor Samuilă: Drumul corect al fotbalului românesc

Mainoo, Maguire, Cherki

Cristian Geambașu: Mainoo, Maguire, Cherki

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Top stiri din sport
„E un pic de uzură”   Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea   duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Superliga
19:33
„E un pic de uzură” Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj: „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
Citește mai mult
„E un pic de uzură”  Jucătorii de la FCSB, optimiști înaintea duelului cu CFR Cluj : „Vom arăta altfel”. Ce spun despre asistența redusă
„Ce echipă e asta?”   Alexi Pitu a refuzat   un lider din Europa  pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Stranieri
19:52
„Ce echipă e asta?” Alexi Pitu a refuzat un lider din Europa pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Citește mai mult
„Ce echipă e asta?”  Alexi Pitu a refuzat un lider din Europa pentru a semna cu Dunkerque: „Toți și-au găsit echipe, el e tot în Liga 2”
Interes scăzut de Paște   Câte bilete au fost vândute pentru   Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Superliga
20:18
Interes scăzut de Paște Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova: „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Citește mai mult
Interes scăzut de Paște  Câte bilete au fost vândute pentru Dinamo - U Craiova : „Nu ne așteptăm să fie un stadion plin”
Moment de reculegere pentru Boupendza   Lacrimi înainte de   Rapid - U Cluj,  dar și o gafă a giuleștenilor
Superliga
20:50
Moment de reculegere pentru Boupendza Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Citește mai mult
Moment de reculegere pentru Boupendza  Lacrimi înainte de Rapid - U Cluj, dar și o gafă a giuleștenilor
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
19.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %