Comitetul Executiv al UEFA a aprobat, joi, propunerea de eliminare a regulii golului marcat în deplasare din toate competiţiile intercluburi ale forului (la masculin, feminin şi juniori), începând din calificările sezonului 2021/2022.
Propunerea a venit din partea Comisiei de Competiţii de Club a UEFA şi a Comisiei de Fotbal Feminin a UEFA.
Regula golului în deplasare viza stabilirea câştigătoarei unei duble manşe în care cele două echipe au marcat acelaşi număr de goluri în total în cele două partide. Într-o astfel de situaţie, echipa care avea înscrise cele mai multe goluri în deplasare câştiga dubla manşă şi se califica în faza următoare a competiţiei. Dacă numărul golurilor marcate acasă şi în deplasare era acelaşi la ambele echipe, se trecea la prelungiri şi, dacă era cazul, la lovituri de departajare.
Odată cu eliminarea regulii golului în deplasare, echipele nu vor mai fi departajate în funcţie de numărul golurilor marcate în deplasare, ci se vor juca două reprize de prelungiri de câte 15 minute şi dacă nicio echipă nu va înscrie sau va fi egalitate la finalul prelungirilor se va trece la lovituri de departajare.
Deoarece nu vor mai avea relevanţă în plus în deciderea echipei care câştigă dubla manşă, golurile în deplasare nu vor mai reprezenta nici un criteriu în stabilirea clasamentului atunci când două sau mai multe echipe sunt la egalitate de puncte în faza grupelor unei competiţii, informează News.ro.
Regula a fost introdusă de probă începând din 1965 şi a devenit obligatorie din 1969. Solicitarea de a se renunţa la acest sistem a apărut anul trecut, când meciuri jucate pe terenuri neutre din cauza pandemiei de coronavirus au făcut ca regula să nu mai aibă sens.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro