UEFA a anunțat că meciurile de pe teren propriu ale echipelor din Israel, atât cele naționale, cât și cele de club, din competițiile europene se vor desfășura pe teren neutru, după atacurile teroriste ale grupării Hamas.
Acest lucru înseamnă că nici partida Israel – România, programată pe 18 noiembrie, nu se va juca în ”Țara Sfântă”.
Shino Zoertz, președintele Federației de Fotbal din Israel, a comentat decizia UEFA în legătură cu disputarea pe teren neutru a competițiilor UEFA.
Acesta a transmis că înțelege decizia luată de forul european și a clarificat faptul că nici echipele de club, nici echipele naționale nu iau în considerare anularea partidelor din competițiile UEFA, așa cum s-a vehiculat după declanșarea crizei din Israel. Anterior, s-a zvonit că echipele din Israel iau în considerare să se retragă din competițiile europene, ceea ce ar fi însemnat că România ar fi fost deja calificată la EURO 2024.
Citește mai departe pe Digisport.ro
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro