Din agitația unei zile nu atât de obișnuite la Wimbledon. Simona Halep: "Cu fiecare zi și cu fiecare meci devin mai puternică"

Din agitația unei zile nu atât de obișnuite la Wimbledon. Simona Halep: "Cu fiecare zi și cu fiecare meci devin mai puternică"

​Când am reintrat pe poarta 5 a complexului, sentimentul brusc a fost că nu plecasem niciun moment de aici. Prima oară la Wimbledon a fost în 2014, ediția din care primele două gânduri se îndreaptă către finala epică dintre Djokovic și Federer și accidentarea suferită la gleznă de Simona Halep într-o semifinală care începuse promițător pentru ea. Puteau fi două finale consecutive în Slamuri și cine știe care era discursul public acum.

Simona Halep, la Wimbledon 2016Foto: wimbledon.com

Wimbledon are capacitatea de a te lua cu totul în brațe; intri pe poartă și uiți de toate gândurile de până atunci, te lași prins de mirajul verde, de atmosfera tipic britanică, te duce entuziasmul fanilor veniți de peste tot din lume și te trezești, brusc, între patru terenuri în care se lovesc simultan mingi zdravene. Te zăpăcește mirosul ierbii și, până să apuci să înțelegi ce-i cu tine și ce se întâmplă, începe să plouă. E ca o lume în miniatură, care trăiește embeduită în lumea de afară, dar cu care are prea puține legături. E ca un oraș pierdut, care se reactivează doar două săptămâni pe an, timp în care-și reia ciclul obișnuit sub propriile reguli, nederanjat de ce se petrece în afara lui. După care se cufundă la loc în tăcere, numai pentru a se trezi 12 luni mai târziu. (...)

Pe Centre Court, după o ceremonie prelungită, a intrat Simona, în deschiderea zilei a șasea. Ultima ei apariție pe cel mai faimos teren de tenis din lume fusese chiar acel meci cu Bouchard. Prelungirea ceremoniei mi-a dat și răgazul să prind începutul meciului; veneam, tot în fugă, de la discuția cu Monica Niculescu, de a cărei bucurie m-am molipsit imediat. Nu era bucuroasă că a pierdut, ci, pur și simplu, că poate să joace. N-am mai auzit pe nimeni, niciodată, să spună atât de des și atât de mult că iubește să joace tenis, pur și simplu.

Dacă Monica m-a înseninat, jocul Simonei mi-a dat o stare de bine profund. David Beckham, prezent în Royal Box alături de Billie Jean King și de Margaret Court, trebuie să fi gândit, fie și câteva secunde, ceva similar; s-a ridicat și a aplaudat-o la finalul meciului pe jucătoarea care, cum era și la tragerea la sorți, încă mai circulă pe sub radar. Dar numai pe sub radarul headlines-urilor de toate felurile, agresive sau nu. În realitate, tot mai multe voci ale unor specialiști șoptesc că jocul româncei începe să devină tot mai consistent, de la o zi la alta.

E ceva relaxant în acest nou tip de liniște care o înconjoară pe Simona, o liniște care parcă anunță ceva; cumva, opiniile în ce-o privește s-au stratificat. Doi ani mai târziu de la acea vară fierbinte, la propriu și la figurat, în care toată țara făcea galerie pentru un titlu de Slam care părea iminent, bandwagon-ul Halep a mai pierdut din susținători, dar a câștigat consistență și profunzime. Oamenii care abia atunci descopereau tenisul au început să înțeleagă că lucrurile care le erau turnate drept informație n-au prea multe de-a face cu realitatea, au văzut cum funcționează circuitul, au înțeles tot mai multe din contextul general, au început s-o cunoască și s-o accepte. Susținătorii Simonei sunt acum ca și ea, mai maturi și mai înțelepți.

Citește continuarea articolului pe Treizecizero.ro

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Tricolor” din SUA! FRF îl monitorizează pe adversarul lui Messi din MLS
Stranieri
17.04
„Tricolor” din SUA! FRF îl monitorizează pe adversarul lui Messi din MLS
Citește mai mult
„Tricolor” din SUA! FRF îl monitorizează pe adversarul lui Messi din MLS
Ultimele zile ale lui Boupendza   Detalii tulburătoare:   „Lua niște plicuri,  a leșinat la antrenament. Am încercat să-l trag înapoi de pe balcon”
Campionate

800 de milioane pentru Ligă  Analiză GOLAZO.ro.   Arteta construiește Arsenal de 5 ani.  Poate cuceri acum marele trofeu
Liga Campionilor

„Eu aș fi luat 20 de ani”     Serena Williams  nu este de acord cu pedeaspa „blândă” primită de Jannik Sinner în cazul de dopaj: „Nu vreau să dobor pe nimeni”
Tenis

Știri ultima oră
11:22
Hagi, final de sezon european Notele primite de Ianis, după ce Rangers a fost eliminată de Bilbao: „A avut dificultăți”
Hagi, final de sezon european Notele primite de Ianis, după ce Rangers a fost eliminată de Bilbao: „A avut dificultăți”
11:42
Grozavu pune paie pe foc Ironia antrenorului de la Botoșani, înainte de duelul cu fosta sa echipă: „Iașiul un fel de ABBA”
Grozavu pune paie pe foc  Ironia antrenorului de la Botoșani, înainte de duelul cu fosta sa echipă: „Iașiul un fel de ABBA”
09:45
Fonseca este șocat Antrenorul lui Lyon a dezvăluit motivul prăbușirii echipei sale în meciul cu Man. United » Francezii conduceau cu 4-2 în min. 114!
Fonseca este șocat Antrenorul lui Lyon a dezvăluit motivul prăbușirii echipei sale în meciul cu Man. United » Francezii conduceau cu 4-2 în min. 114!
09:03
„Toți credeau că s-a terminat” Ruben Amorim explică revenirea de senzație a lui United în meciul cu Lyon: „O noapte magică!”
„Toți credeau că s-a terminat” Ruben Amorim explică revenirea de senzație a lui United în meciul cu Lyon: „O noapte magică!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €

Dan Udrea: Circ cu Nețoiu și Pandele. Prejudiciul cetățenilor, 18,5 milioane €
Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii

Cristian Geambașu: Apoliticii
Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant

Radu Naum: Gigi, centru atacant
Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo - Sampdoria

Remus Răureanu: Romantism: Dinamo <span>-</span> Sampdoria
Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista

Cătălin Tolontan: Becali fără televiziuni nu exista
Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode

Cristian Geambașu: Vargas Llosa dincolo de mode
Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?

Dan Udrea: Arena Națională, sport sau muzică?
Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să i-l vândă pe Politic lui Becali

Remus Răureanu: Dinamo ar trebui să <span>i-l</span> vândă pe Politic lui Becali
Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai zi-le ceva lui Sivis și lui Perica!

Cristian Geambașu: Mai <span>zi-le</span> ceva lui Sivis și lui Perica!
Legați-vă centurile!

Radu Naum: Legați-vă centurile!

Radu Naum: <span>Legați-vă</span> centurile!
Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori

Cristian Geambașu: Cârțu și viclenii comentatori
Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine

Dan Udrea: Paraziții. Fotbalul sub asediul unor personaje meschine
FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!

Remus Răureanu: FCSB! FCSB! FCSB, nu Steaua!
Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii

Cristian Geambașu: Simulatorii
Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB

Cătălin Tolontan: Maladia indulgenței la FCSB
Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri

Cristian Geambașu: Mesajul lui Ranieri
Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș

Dan Udrea: Un fotbalist: Vlad Chiricheș
Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller

Silviu Tudor Samuilă: Rușinoasa despărțire de Thomas Muller
Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se caută-n coarne

Cristian Geambașu: Cei cărora li se <span>caută-n</span> coarne
Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor

Dan Udrea: Periculosul joc al lui Kelemen Hunor
Top stiri din sport
David Popovici, nominalizat de Forbes   Înotătorul român, inclus pe lista celor mai   influenți sportivi sub 30 de ani  din Europa
Înot

„Șumudică spune multe”     Iulian Cristea  atacă, înainte de Rapid - U Cluj: „De ce n-a zis de meciul tur, când n-au atins mingea?”
Superliga

„N-a avut niciun fel de atitudine”   Adrian Ilie l-a pus la zid pe   Octavian Popescu,  la revenirea acestuia pe teren: „Nu mai joacă nici la UTA”

Situația financiară din Liga 1   Venituri mai mari cu   81 de milioane de lei   în 2024. Cine a investit cel mai mult în academii

Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa
Sondaj
18.04

Cine ia titlul? Totul despre lupta pentru Superliga: când se joacă derby-urile și cine merge în Europa

Cine câștigă titlul?

FCSB %
CFR Cluj %
U Craiova %
U Cluj %
Dinamo %
Rapid %
Cine ia titlul?Totul despre lupta pentru Superliga:&nbsp; c&acirc;nd se joacă derby-urile și cine merge &icirc;n Europa