- Iulian Cristea (30 de ani) nu l-a menajat pe Marius Șumudică înaintea derby-ului cu Rapid.
- Fostul jucător din Giulești crede că meciul anterior, 2-1, contestat de Șumudică, a fost câștigat pe merit de U Cluj.
Rapid primește vizita celor de la U Cluj, sâmbătă, 19 aprilie, de la 20:00, în etapa #5 a play-off-ului din Liga 1.
Iulian Cristea: „De ce n-a zis de meciul tur, când n-au atins mingea?”
Șumudică a făcut un scandal imens după ce nu a fost acordat penalty în meciul precedent, la intrarea lui Van der Werff asupra lui Manea, însă Iulian Cristea consideră că ultimele două succese contra lui Rapid sunt meritate.
„Marius Şumudică spune multe... În fiecare declaraţie spune foarte multe. Noi ne dorim să câştigăm contra Rapidului, să vină a treia victorie, aşa cum a fost cu CFR Cluj. Eu zic că a fost o victorie corectă (cu Rapid).
Analiştii au analizat, au zis că n-a fost penalty la acea fază. De ce n-a zis de meciul tur, când i-am bătut 2-0 acasă la ei, în Giuleşti, şi n-au atins mingea timp de 90 de minute?!
Se leagă de nişte chestii... Sperăm să ne facem treaba noastră, să-l lăsăm să declare şi noi să ne întoarcem cu 3 puncte acasă.
Rapid e în revenire, e mult mai vie, joacă un fotbal mai plăcut, ceea ce nu a jucat de-a lungul sezonului. În play-off parcă s-au trezit şi ei (rapidiştii), era normal să se trezească. Au jucători buni, cu experienţă, care ştiu să gestioneze astfel de momente", a reacţionat Iulian Cristea, citat de orangesport.ro.
FOTO Scandal la U Cluj - Rapid: faza la care giuleștenii au cerut penalty
Clasamentul din play-off-ului din Liga 1
Loc/Echipă | Meciuri | Puncte |
1. FCSB | 4 | 36 |
2. CFR Cluj | 4 | 34 |
3. Univ. Craiova | 4 | 33 |
4. Dinamo | 4 | 29 |
5. U Cluj | 4 | 29 |
6. Rapid | 4 | 28 |