Dupa trei infrangeri consecutive in Liga 1 (cu CFR, Steaua si Urziceni), Otelul Galati a "reinviat" dupa victoria din Stefan Cel Mare. Moldovenii au castigat nesperat, ajutati de eroarea lui Gabriel Tamas. Fundasul alb-rosu a incercat sa degajeze, dar balonul s-a izbit de un galatean si a ricosat in poarta lui Dolha. Dinamo pica testul inainte de debutul in Europa League si ramane cu 10 puncte in Liga 1.
Partida incepe cu o greseala a lui Pulhac, dar Paraschiv trimite balonul peste poarta. Dinamovistii creaza o faza frumoasa in careul advers, dar este randul lui Bostina sa trimita peste poarta. Torje reuseste sa treaca de portarul Kolev in minutul 18, dar sutul este scos de galateni de pe linia portii.
Golul vine in minutul 34, dintr-un ghinion teribil al dinamovistilor si un noroc nesperat al galatenilor. Tamas incearca sa respinga, dar balonul il loveste in spate pe Axente, trece peste Dolha si intra in poarta. Finalul primei reprize ii apartine lui Niculescu. In minutul 44 trimite un sut in forta din careu, dar reflexele lui Kolev ii salveaza pe galateni. In primul minut de prelungire, acelasi Niculescu ramane singur cu portarul, dar prefera o pasa in lateral la Zicu, in locul unui sut direct pe poarta. Galatenii intercepteaza si isi pastreaza avantajul la pauza.
Repriza secunda e marcata de ratari de ambele parti, dar scorul ramane neschimbat si Otelul castiga in Stefan cel Mare trei puncte importante.
Dorinel Munteanu: "Am avut incredere in echipa si stiam ca putem face o echipa foarte buna. Cred ca cele trei puncte sunt meritate, chiar daca am avut sansa la gol. M-am pregatit pentru orice astazi, am luat in calcul si evolutiile lor bune. Am avut sansa la gol, dar am avut si alte ocazii". (gsp.ro)
Dario Bonetti: "E dificil sa iti gasesti cuvintele dupa o asemenea partida. Noi am facut totul azi, ne-am dat gol singuri, ceea ce e foarte greu, si am ratat multe ocazii cu mare usurinta. Asta a fost aspectul meciului. Avem probleme de concentrare, pe care trebuie sa le remediem cat mai repede, si apoi sa imbunatatim jocul de pe teren propriu. Un punct ar fi fost normal dupa ce s-a intamplat in meci, dar nu am reusit sa inscriem" (gsp.ro)
Cristian Borcea: "Nu se poate asa nesimtire. Sint numai si numai niste mercenari. La Piatra Neamt le-am dat banii in cabina au cistigat, la Steaua la fel. Acum nu le-am mai dat banii, n-au mai cistigat. Nu se poate sa ai atitudinea asta. Le-am spus ca la Dinamo trebuie sa ai 1-0 dupa hol" (gsp.ro)
Echipe de start:
Dinamo: Dolha, Moti, Tamas, Molinero, Pulhac, Torje, Zicu, N'Doye, Bostina, And. Cristea, Niculescu
Otelul: Kolev, Rapa, Zhelev, Sarghi, Ilie, Giurgiu, Neagu, Antal, Paraschiv, Golocevac, Axente
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro