La aproape o saptamana dupa victoria lui Lucian Bute in fata lui Jean Paul Mendy (si-a aparat cu succes pentru a opta oara titlul mondial IBF, categoria supermijlocie), Leonard Doroftei continua atacul la adresa adversarilor lui "Mister KO". "O sa intre in America, sa nu-si rupa gatul pe acolo. Nu ma intreseaza banii lui, spun doar ce cred", a precizat Doroftei.
Adversarii din America, de un alt nivel
"Bute are nevoie de meciuri grele pentru ca va intra in America si va da de greu acolo. O sa intre in SUA si o sa-si rupa gatul pe acolo. Pe mine nu ma intereseaza banii lui, spun doar ce cred. S-a pregatit bine, dar sa vedem ce va fi" - Leonard Doroftei (gsptv).
Spre deosebire de Lucian, a dorit adversari doar campioni
"Eu le-am zis celor de la Interbox ca vreau sa boxez cu campioni, nu ma interesau banii. Si ganditi-va ca aveam aceeasi varsta ca si Lucian. Interboxul a pastrat meciurile la Montreal (nr. ale lui Bute), au creat un idol, il vand si isi fac treaba. Boxul se face in America. Lucian Bute este un produs de marketing", a precizat Doroftei.
Deschizator de drumuri peste ocean
"Eu am fost un experiment pentru Interbox, am facut efort la maxim, mi-au adus controale peste controale antidoping. Au vazut ca sunt cuminte, ca nu comentez si in felul aceasta au adus si alti romani. Daca ma duceam acolo si ma faceam de ras, se mai facea aceasta legatura intre Romania si Canada?", a conchis Leonard Doroftei.
Nascut pe 10 aprilie 1970, Doroftei a fost campion mondial WBA, categoria usoara, intre 5 ianuarie 2002 si 24 octombrie 2003. La profesionisti, Leonard a bifat 22 de victorii, o remiza si o infrangere (in fata lui Arturo Gatti, in repriza a doua).
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro