Federatia de fotbal din Estonia negociaza un meci amical cu selectionata Frantei pentru a stabili un record absolut in Europa. Daca meciul dintre cele doua echipe va avea loc, Estonia va deveni astfel prima echipa ce joaca impotriva tuturor natiunilor fotbalistice din Europa.
"Nationala de fotbal din Estonia vrea sa joace un meci impotriva Frantei pentru a stabili un record extraordinar si sa devina prima ce joaca impotriva tuturor celorlalti membri ai UEFA. Impreuna cu Estonia, UEFA are in total de 53 de natiuni afiliate si noi am jucat deja impotriva celorlalte 51", a declarat Mihkel Uiboleht, purtatorul de cuvant al Federatiei Estoniene de Fotbal, pentru AFP.
Franta este ultima piesa de puzzle, dupa ce Estonia a fost repartizata in aceeasi grupa din preliminariile pentru EURO 2012, cu o alta echipa ce ii lipsea din "palmares": Serbia, echipa pe care a si invins-o la Belgrad cu 3-1.
"In timp ce echipele nationale joaca de obicei 8-11 meciuri pe an, noi am incercat sa jucam mai mult pentru a capata experienta", a explicat oficialul. Estonia, tara cu o populatie de 1,3 milioane, a revenit in fotbalul international in 1992, dupa ce timp de cinci decenii a fost sub comanda sovietica.
"Echipele din natiunile mari prefera sa joace meciuri amicale impotriva echipelor mai mari si e de inteles ca, de exemplu, un meci cu Germania ar atrage un interes mai mare decat un meci cu o echipa atat de mica. Dar noi avem sperante ca echipa Frantei va raspunde pozitiv", a adaugat Uiboleht.
Pe urmele Estoniei sunt Polonia si Germania, care mai au de jucat impotriva a trei natiuni pentru a stabili acest record.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro