Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, vineri, suspendarea până la noi ordine a Federaţiei din Sierra Leone (SLFA), denunţând o "ingerinţă" a autorităţilor din această ţară în funcţionarea SLFA, informează AFP, citată deAgerpres.
FIFA reproşează ministrului Sporturilor demiterea preşedintei şi a secretarului general al Federaţiei de fotbal din Sierra Leone.
Guvernul acestei ţări din Africa de vest a demis-o pe preşedinta Federaţiei, Isha Johansen, precum şi pe secretarul general Chris Kamara pentru bănuieli de corupţie şi meciuri trucate.
Cei doi au fost arestaţi în septembrie 2016 şi eliberaţi pe cauţiune în urma unei anchete a Comisiei anti-corupţie, fiind trimişi în judecată în 2017, însă procesul nu s-a încheiat.
FIFA a precizat că va ridica suspendarea în momentul în care Federaţia şi conducătorii săi recunoscuţi vor putea da asigurări că îşi îndeplinesc activităţile în cadrul SLFA. Până atunci, Sierra Leone nu va putea participa la nicio competiţie internaţională.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro