Echipa de handbal masculin CSM Bucureşti s-a calificat sâmbătă, în deplasare, în semifinalele Challenge Cup, după ce a învins formaţia bosniacă RK Borac, cu scorul de 29-23 (16-9), şi în manşa retur din sferturile de finală ale competiţiei, transmite News.ro.
HotNews.roFoto: Hotnews
Principalii marcatori ai partidei au fost Djurdjevic 7 goluri, pentru gazde, respectiv Vrazalic 6, pentru CSM.
În tur, CSM Bucureşti a câştigat cu scorul de 25-19 (16-7), iar cu dubla victorie s-a calificat în faza semifinalelor competiţiei, cu meciuri programate în 20-21 aprilie şi 27-28 aprilie.
CSM Bucureşti va întâlni în semifinale învingătoarea dintre HC Vise / HC Neva.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro