Marius Copil, jucator venit din calificari si locul 111 ATP, il va intalni pe argentinianul Horacio Zeballos (73 ATP), in primul tur al turneului Masters de la Indian Wells (SUA), informeaza News.ro.
Copil si Zeballos nu s-au mai intalnit pana in acest moment, iar invingatorul acestei partide va juca, in turul doi, cu australianul Nick Kyrgios, cap de serie numarul 15 si locul 16 ATP, care a fost direct acceptat in turul secund.
Marius Copil, aflat in premiera la Indian Wells, s-a calificat pe tablou principal de simplu al competitiei de 1.000 de puncte, dupa ce l-a invins, cu scorul 7-6 (4), 6-3, pe americanul Denis Kudla, locul 130 ATP.
In acest an, romanul este pentru a treia oara pe tabloul principal al unui turneu important venind din calificari, dupa Rotterdam si Dubai, competitii de 500 de puncte.
In proba feminina de la Indian Wells, Irina-Camelia Begu, favorita 29 si pozitia 32 in ierarhia mondiala, va juca, in turul doi, cu Louisa Chirico (SUA), locul 65 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-3, de Francesca Schiavone (Italia), jucatoare venita din calificari si pozitia 157 in clasamentul mondial. Begu si Chirico nu s-au mai intalnit pana acum.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro